H***** Z****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală, raportat la dispoziţiile art. 91 Cod penal, condamnă pe H***** Z**** trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau altor substan?e prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de părăsirea locului producerii accidentului, prev. şi ped de art. 338 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin 1 pentru cele două infrac?iuni. În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la dispoziţiile art. 16 lit b Cod Procedură Penală dispune achitarea inculpatului H***** Z**** pentru săvârşirea infracţiunii de modificare a locului producerii accidentului, prev. şi ped de art. 338 alin. 2 C.pen. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că cele două infracţiuni se află în concurs real. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni (1/3 din suma celorlalte pedepse) astfel că inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Gheorgheni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Desemnează Serviciul de Probaţiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse inculpatului sau al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să achite către stat suma 400,00 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, dintre care 300,00 lei aferente fazei de urmărire penală. Acordă cheltuieli pentru avocatul din oficiu în sumă de 520,00 lei (260,00 lei pentru camera preliminară şi 260,00 pentru faza judecăţii) care vor fi avansate din fondurile Ministerului de Justiţie. Cheltuielile privind interpretul desemnat în cauză rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.10.2017.
Hotarare 223/2017 din 12.10.2017având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 12.10.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2017amână pronunţarea la data de 28.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2017Amână cauza pentru emiterea unei adrese la INML.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017În vederea prezentării martorului.
Incheiere de sedinta din 11.05.2017amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 09.03.2017Încuviinţează proba cu martorii Solyom Francisc şi Solyom Judit şi dispune citarea acestora.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpat prin apărător ales.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016