I***** A********
InculpatI***** A********
InculpatÎn temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 din Codul penal condamnă inculpatul I***** A********, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art.71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 În temeiul art.81 şi art. 82 C.pen. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani . În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.06.2017.
Hotarare 3349/2017 din 14.06.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 14.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2017se amana cauza la data de 31.05.2017 pentru cand se va cita martorul Bugheciu Petrica conform dispoztiilor instantei de la acest termen de judecata.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017se amana cauza la data de 17.05.2017 pentru cand se va cita martorul Bugheciu Petrica cu mandat de aducere ce va fi emis catre Sectia 1 Politie Urbana Timisaora. se va emite adresa catre Sectia 1 Politie Urbana Timisaora conform dispoztiilor instantei de la acest termen de judecata.
Incheiere de sedinta din 19.04.2017se amana cauza la data de 19.04.2017 in vederea emiterii unei adrese catre grefa instantei pentru comunicarea actualului domiciliu al martorului Bugheciu Petrica.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017se amana cauza la data de 22.03.2017 in vederea administrarii probatoriului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017se amana cauza la data de 22.02.2017 in vederea emiterii unei adrese catre grefa instantei pentru comunicarea domiciliului inculpatului si citarii acestuia cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017