P******** D* P* L**** J********** R******* D* V***
ApelantV******* V*****
Intimat InculpatD********* P***
Apelant Parte civilăF***** D* P******** A V********* S******
Apelant Parte responsabilă civilmenteS******* C***** D* U****** B********
Intimat Parte civilăDecis 1028/16.06.2016/ În baza art.421 pct.2 lit. a CPP admite apelurile declarate de Parchetul de le lângă Judecătoria Ro?iori de Vede ?i partea civilă D********* P*** împotriva sentinţei penale nr.42 din data de 8.03.2016 pronunţată de Judecătoria Ro?iori de Vede în dosarul nr.1597/292/2015. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Descontope?te pedepsele aplicate în pedepsele componente. Majorează cuantumul pedepsei principale aplicate pentru infrac?iunea prev. de art. 196 alin.2 şi 3 Cod penal de la 6 luni la 1( un) an închisoare. În baza art.67 alin. 1 C. pen. aplică pedeaspa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i d) C.pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicată prin prezenta. În baza art. 338 alin.1 Cod penal condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 2 (două)luni. În baza art.67 alin. 1 C. pen. aplică pedeaspa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i d) C.pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicată prin prezenta. În baza art. 335 alin.2 Cod penal condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 6 (şase) luni. În baza art.67 alin. 1 C. pen. aplică pedeaspa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i d) C.pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicată prin prezenta. În baza art. 336 alin.1 Cod penal condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 1 (un) an. În baza art.67 alin. 1 C. pen. aplică pedeaspa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i d) C.pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicată prin prezenta. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele principale stabilite, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni, la care se adaugă un spor de 10 (zece) luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei ) ani închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a ?i alin. 5 C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i ca pedeapsă accesorie exercitarea acelora?i drepturi, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe pedeapsă care se va executa în cazul revocării suspendării sub supraveghere. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 (patru ) ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal impune condamnatului să execute pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională la una din instituţiile stabilite de Serviciul de probaţiune. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Serviciul Public Local – Administrarea Domeniului Public şi Privat – Primăria Comunei Scrioaştea ; Serviciul Public Local – Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară – Primăria Comunei Scrioaştea, jude?ul Teleorman, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate. În baza art.421 pct.2 lit. b CPP respinge ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente F***** D* P******** A V********* S****** împotriva aceleia?i sentinţe penale. În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apelul Parchetului ?i păr?ii civile rămân în sarcina statului ?i în baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă partea responsabilă civilmente la plata sumei de 400 de lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 16.06.2016
Hotarare 1028/2016 din 16.06.2016imposibilitate prezentare apărător ales al intimatului inculpat V******* V*****
Incheiere de sedinta din 19.05.2016