P**** A***** M****
InculpatC****** S***** T******
Parte vătămată Parte civilăÎn temeiul art. 335 al. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Preda Adrian, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 67 al 1 rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b şi i din Codul penal, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul a de conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, toate pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b, i din Codul penal pe perioada exercitării pedepsei principale. În temeiul art. 238 al. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Preda Adrian, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere. În temeiul art. 67 al 1 rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b din Codul penal pe perioada exercitării pedepsei principale. Constată că cele două infracţiuni sunt săvârşite în concurs real. În baza art. 38 alin.2 rap. la art. 39 lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de două luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul urmând a executa 1 an şi două luni închisoare. În temeiul art. 45 al. 3 lit. a din Codul penal, în referire la art. 66 al. 1 lit. a, b, i din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul a de conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, toate pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 al. 5 rap. la art. 45 al. 3 lit. a din Codul penal, în referire la art. 66 al. 1 lit. a, b, i din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor drepturi, pe perioada executării pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul a de conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere În baza art. 91 din Codul penal, suspendă sub supraveghere pedeapsa de 1 an şi două luni aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În temeiul art. 93 al. 2 lit. b din Codul penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din societate. În temeiul art. 93 al. 3 din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Biblioteca Judeţeană I.A. Basarabescu sau la altă instituţie din comunitate cu care Serviciul de Probaţiune Giurgiu are încheiat protocol de colaborare în condiţiile art. 57 din Legea 253/2013. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 93 al. 5 din Codul penal şi cu privire la dispoziţiile art. 96 din Codul penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi anume dacă pe parcursul termenului de încercare, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, sau în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 26 din Codul de procedură penală, disjunge acţiunea civilă formulată de partea civilă C****** S***** T****** şi dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 08.06.2017, cu citarea inculpatului şi a părţii civile. În temeiul art. 274 al. 1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 1091/2017 din 11.05.2017În baza art. 395 alin. (1) din Codul de procedură penală, repune cauza pe rol. Stabilesc termen de judecată la data de 11.05.2017, cu citarea inculpatului şi a persoanei vătămate. Fără cale de atac.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Stabileşte pronun?area pentru data de 11.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2017Stabileşte pronun?area pentru data de 04.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2017pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 02.03.2017