S******* D****
ReclamantM********* J******** B********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul S******* D**** în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei. Obligă pârâtul să ordonanţeze prin Curtea de Apel Suceava în favoarea Tribunalului Botoşani suma de bani reprezentând şapte indemnizaţii de încadrare brute precum şi dobânda legală de la data 01.01.2016 până la data plăţii efective Executorie de drept. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a fi depuse sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 24.04.2017.
Hotarare 353/2017 din 24.04.2017In temeiul disp. art. 520 alin . (4) Cod Procedură Civilă, suspendă judecarea acţiunii formulată de reclamantul S******* D**** în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei până la soluţionarea de către ICCJ – complet privind dezlegarea chestiunilor de drept a dosarului nr. 3489/1/2016. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei . Recursul se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 23.11.2016. .
Incheiere suspendare din 23.11.2016Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia prematurităţii formulării acţiunii. Se vor cita părţile. Termen 23.11.2016 Pronunţată în şedinţa publică din 27.10.2016.
Incheiere de sedinta din 27.10.2016Amână pronunţarea la 27.10.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 25.10.2016.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016Amână pronunţarea la 25 octombrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din 11 octombrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2016