M******* E*************
Inculpat prin avocat Zoiţa Daniel, avocat Popovici Cristian Dan (f. 100, 139)V******* A********
Parte civilă prin avocat Amariei Camelia (fila 139)Respinge ca nefondată cererea privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, respectiv din fapta prevăzută de art. 223 alin. 1 Cod penal, în fapta prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, formulată de către inculpat prin apărător ales Condamnă pe inculpatul M******* E*************, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani, a cărei executare se va face conform prevederilor art. 68 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, a cărei executare se va face conform prevederilor art. 65 alin. 3 Cod penal. În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap. la art.83 alin.1 Cod penal din 1969 revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispuse prin sentinţa penală nr. 150/19 iunie 2012 a Judecătoriei Fălticeni pronunţată în dosarul nr. 1034/227/2012, cu privire la pedeapsa de 2 luni închisoare, rămasă definitivă la data de 2 iulie 2012, inculpatul având de executat şi această pedeapsa alături de cea aplicată pentru prezenta faptă, în total pedeapsa fiind de 2 ani şi 2 luni închisoare. Obligă inculpatul sa plătească părţii civile, V******* A******** suma de 2000 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariile apărătorilor aleşi. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 9 octombrie 2017, ora 14.00.
Hotarare 206/2017 din 09.10.2017Amână pronuntarea la data de 9 octombrie 2017, ora 14,00. Pronuntată în şedinta publică din 27 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017Pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 08.08.2017Repune cauza pe rol Fixează termen de judecată la 8 august 2017, cu citarea părtilor: inculpatul Moldovan Emi Constantin, asistat de avocat Zoiţa Daniel ales, conform împuternicirii avocaţiale de la fila 100 dosar şi de avocat Popovici Cristian Dan ales, conform împuternicirii avocaţiale de la fila 139 şi persoana vătămată V******* A********, asistat de avocat Amariei Camelia. Pronuntată în şedinta publică din 22 iunie 2017, ora 14.00.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017Amână pronuntarea la data de 22 iunie 2017, ora 14,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2017Pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017Pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 02.03.2017La solicitarea părtilor, în vederea împăcării.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017