P** I**** C******
Parte civilăB**** M*****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu şi în baza art. 278 C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate la paragraful 3 din minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 616/2016 pronunţată în dosar nr. 1606/271/2016 al Judecătoriei Oradea cu privire la inculpatul B**** M*****, în sensul că paragraful 3 va avea următorul conţinut: „În temeiul art.38 alin.1 Cod penal constată că faptele comise sunt concurente, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin.1 lit.b Cod penal stabileşte pedeapsa cea mai grea în cuantum de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului B**** M***** să fie de 1 an 2 luni închisoare în regim de detenţie”. Prezenta face parte integrantă din minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 616/2016 pronunţată în dosarul cu nr. de mai sus. În baza art.278 al.3 Cod procedură penală despre îndreptarea efectuată, se va face menţiunea şi la sfârşitul actului corectat. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 11.07.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.07.20161. În baza 193 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul B**** M*****, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, la pedeapsa de 6 luni închisoare. 2. În baza 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b Cod penal, condamnă pe inculpatul B**** M*****, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art.38 alin.1 Cod penal constată că faptele comise sunt concurente, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin.1 lit.b Cod penal stabileşte pedeapsa cea mai grea, amenda în cuantum de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului B**** M***** să fie de 1 an 2 luni închisoare în regim de detenţie. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P** I**** C******, şi în baza art. 19 şi 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, obligă pe inculpatul B**** M***** să plătească părţii civile suma de 78 lei cu titlu de cheltuieli materiale şi 5000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul B**** M***** să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 iunie 2016.
Hotarare 616/2016 din 21.06.2016Amână pronunţarea pentru 21.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2016pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 31.05.2016