S* D****** A**** S**
ReclamantV****** C****** M*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. DANSERV ACTIV S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul V****** C****** M*****, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul la plata sumei de 700 Euro echivalent în lei reprezentând diferenţă comision şi a sumei de 2000 lei conform contractului de intermediere cumpărare nr. 17/18.01.2016. Obligă pârâtul la plata sumei de 363,27 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.04.2017.
Hotarare 4818/2017 din 13.04.2017Amână pronunţarea la data de 13.04.2017 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2017Având în vedere dispoziţiile art. 19 raportat la art. 214 C.proc.civ. apreciind că se impune amânarea cauzei pentru respectarea principiului continuităţii şi nemijlocirii acordă termen la data de 29.03.2017.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017Amână judecarea cauzei la data de 27.02.2017 pentru administrarea probelor propuse .
Incheiere de sedinta din 18.01.2017