A***** V*****
ReclamantC******** L**** H******
PârâtAdmite excepţia prescrierii dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 09.01.2009-01.10.2011 şi în consecinţă respinge ca fiind prescrise aceste pretenţii Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A***** V***** în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Hudeşti. Obligă pârâtul C******** L**** H****** să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale calculată începând cu data de 01.10.2011 şi până la data plăţii efective a acestor drepturi datorate potrivit Sentinţei civile nr. 26/09.01.2008, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 4610/40/2008, irevocabilă prin nerecurare. Executorie de drept. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmează a fi depuse sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 04.05.2016
Hotarare 461/2016 din 04.05.2016Repune cauza pe rol . Fixează termen de judecată la data de 4.05.2016 pentru când se vor cita părţile, în vederea punerii în discuţie a excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune pentru intervalul 9.01.2009-30.09.2011. Pronunţată în şedinţa publică din 6.04.2016.
Incheiere de sedinta din 06.04.2016