N****** I****
ReclamantE****** A******** S*
PârâtE****** A******** S* S******** B****
PârâtAdmite cererea Obligă pârâta E****** A******** S* să achite reclamantului şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei de 149800 de lei, începând cu data de 24.06.2016 (data înregistrării cererii la asigurator), până la achitarea efectivă a despăgubirilor stabilite prin prezenta. Restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 407/29.01.2018, rămân neschimbate. Completarea se va efectua în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Declaraţia de apel motivată se depune la Judecătoria Buzău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 26.03.2018.
Hotarare 1569/2018 din 26.03.2018Admite acţiunea Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 149800 de lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a evenimentului rutier din data de 06.05.2016, produs de intervenientul forţat. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 7357 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu expert şi onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Declaraţia de apel motivată se depune la Judecătoria Buzău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2018.
Hotarare 407/2018 din 29.01.2018PENTRU LUARE LA CUNOSTINTA DE CONTINUTUL RAPORTULUI DE EXPERTIZA
Incheiere de sedinta din 11.12.2017PENTRU CA EXPERTUL SA RASPUNDA IN SCRIS LA OBIECTIUNILE FORMULATE
Incheiere de sedinta din 02.10.2017PENTRU A SE LUA LA CUNOSTINTA DE CONTINUTUL RAPORTULUI DE EXPERTIZA SI A SE FORMULA EVENTUALE OBIECTIUNI
Incheiere de sedinta din 04.09.2017FATA DE LIPSA RAPORTULUI DE EXPERTIZA
Incheiere de sedinta din 12.06.2017FATA DE LIPSA RAPORTULUI DE EXPERTIZA
Incheiere de sedinta din 15.05.2017IN VEDEREA ADMINISTARII PROBEI CU EXPERTIZA TEHNICA DE SPECIALITATE
Incheiere de sedinta din 20.03.2017