C********* L**** L****
ReclamantT**** D** M*****
PârâtT**** T**** P***
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C********* L**** L**** în contradictoriu cu pârâţii TAMAŞ DAN MIRCEA şi TAMAŞ TUDOR PAUL. Obligă reclamanta să plătească doamnei expert Ţunea Rodica Vasilica suma de 2.700 lei reprezentând diferen?ă onorariu expertiză. Fără cheltuieli de judecată. Executorie în ceea ce priveşte plata onorariului de expert. Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Timiş, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în data de 27.12.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ. din 2010.
Hotarare 1858/2017 din 27.12.2017Amâna pronunţarea la data de 27.12.2017, NC3-PI, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2017Pune în vedere reprezentantului reclamantei de a face dovada comunicării actelor depuse la acest termen către pârâţi, sub sancţiunea suspendării judecăţii pricinii de faţă.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Admite cererea de amânare formulată de păr?ile prezente în vederea studierii raportului de expertiză ordonat în cauză
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Admite cererea de amânare formulate de experta ?unea Rodica Rodica.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017Admite cererea de amânare formulate de experta ?unea Rodica Rodica.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017Stabile?te un onorariu total în cuantum de 4000 lei pentru expertiza efectuată în cauză ( 2 ore pentru pct.1, 2 ore pentru pct.2, 10 ore pentru pct.3 ?i 20 de ore pentru pct.4 din decontul depus de d-na expert la dosarul cauzei), urmând ca după depunerea raportului de expertiză, dacă rezultă din raportul depus în cauză că este necesar, să majoreze acest onorariu până la maximul cerut de d-na expert
Incheiere de sedinta din 29.03.2017dispune citarea d-nei expert Tunea Rodica Rodica cu mentiunea de a depune la dosar decontul justificativ pentru onorariul final solicitat de aceasta, în vederea solutionării cererii de diminuare a onorariului, formulată de reclamantă, precum si de a efectua raportul de expertiză ordonat în cauză
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Amana cauza la data de 15.02.2017 pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Amana cauza pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 02.11.2016Pentru a se pronunţa cu privire la probatoriu.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Admite în parte cererea de ajutor public judiciar. Dispune e?alonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 26713,92 în 12 rate lunare egale în cuantum de 2226,16 lei, prima rată urmând să fie plătită până în data de 15.05.2016.
Incheiere de sedinta din 13.04.2016