S***** S***** D*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 din C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabile?te pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului Stoica Ştefan Daniel , pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de o persoană care are exercitarea dreptului de a conduce suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin.1 Cod penal. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere se poate dispune revocare amânării aplicării pedepsei ?i executarea pedepsei. În temeiul art. 398 Cod. proc. pen. rap. la art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror ?i inculpat.
Hotarare 2551/2017 din 04.12.2017Amână pronunţarea la data de 04.12.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2017Stabileşte pronunţarea la data de 20.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2017faţă de lipsa inculpatului şi neexecutarea mandatului de aducere, amână cauza
Incheiere de sedinta din 10.07.2017faţă de lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 15.05.2017