I******* M*****
InculpatO******** E****
Parte vătămată parte civilăÎn temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 6 raportat la art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală, cu aplicarea art.158 cod penal, încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată O******** E**** împotriva inculpatului I******* M*****, pentru săvârşirea de către acesta, la data de 9.09.2016, a tentativei la infracţiunea de viol,prev.de art.32 alin.1 rap.la art.218 alin.1 cod penal, conform declaraţiei autentificate sub nr.2223/14.11.2016 de notarul public Dumitrache Gheorghe din oraşul Pogoanele. În temeiul prevederilor art.25 alin.5 teza II cod proc. penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În temeiul prevederilor art.233 cod penal,cu aplicarea prevederilor art.396 alin.10 cod proc.penală,condamnată pe inculpatul I******* M*****,la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) şi b) cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) cod penal,respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul prevederilor art.54 rap.la art.65 alin.1 cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a)şi b) cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe perioada unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile in cadrul Primăriei comunei Grindu,judeţul Ialomiţa,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.399 alin.1 rap.la art.241 alin.1 lit.b) cod proc.penală,constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului. În temeiul prevederilor art.399 alin.3 lit.b)cod proc.penală,dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.4/UP emis la data de 11.09.2016 în dosarul nr.1510/282/2016. În temeiul prevederilor art.404 alin.4 lit.a) cod proc.penală,deduce din pedeapsa principală de 2 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 10.09.2016 la zi. În temeiul prevederilor art.7 rap.la art.3 şi la pct.18 din anexa la Legea nr.76/2008,la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe,dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Măsura se comunică Inspectoratului General al Poliţiei Române,conform prevederilor art.9 din lege. Ia act că persoana vătămată O******** E**** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, 1.000 de lei pentru urmărirea penală şi 1.000 de lei pentru faza de judecată,onorariile apărătorilor din oficiu, de 260 de lei la urmărirea penală,conform împuternicirii avocaţiale nr.1250/10.09.2016-avocat Pavel Lăcrămioara şi de 520 de lei la camera preliminară şi judecată, conform împuternicirilor avocaţiale nr.70/3.10.2016 şi nr.91/14.11.2016-avocat Peltea Gabriela,rămânând în sarcina statului. Cu drept de apel pentru procuror , inculpat şi persoana vătămată, în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Apelul se depune la Judecătoria Pogoanele. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2016.
Hotarare 118/2016 din 05.12.2016Faţă de lipsa inculpatului instanţa dispune amânarea judecării cauzei pentru când sî se emită dispoziţie de transfer a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 21.11.2016În temeiul prevederilor art.362 alin.2 rap.la art.208 alin.2 cu aplicarea art.207 alin.4 cod procedură penală,constată că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului I******* M*****, în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, măsură dispusă prin încheierea nr.107/11.09.2016 pronunţată în dosarul nr.1510/282/2016,definitivă prin respingerea contestaţiei,conform încheierii nr.86/13.09.2016 pronunţată de Tribunalul Buzău şi menţinută în procedura de cameră preliminară prin încheierile definitive din 3.10.2016 şi 21.10.2016. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Buzău în termen de 48 de ore de la data pronunţării,pentru procuror,şi de la data comunicării pentru inculpat,conform prevederilor art.206 alin.1 cod procedură penală. Contestaţia se depune la Judecătoria Pogoanele. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi 14 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.11.2016