F**** A********
InculpatD******** I************
Parte civilăD******** D*********
Parte civilăN**** M****
Parte civilăB***** S*****
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin.1, alin.2, cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen., rap la art. 192 alin. 2 C pen. condamnă inculpatul F**** A******** la pedeapsa de: -1(unu) an şi 4(patru) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.2 C.pen. În temeiul art. 67 al.1 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi i (dreptul de a conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere categoria B) din Cod penal, pe o perioadă de 2(doi) ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 al.1 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b şi i din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere categoria B. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6(şase) luni, calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul F**** A******** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin.1 C.pen., datele prevăzute la art. 93 alin.1, lit. a)-e) C. pen. se vor comunica Serviciului de Probaţiune Sălaj. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Sălaj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei oraşului Şimleul Silvaniei sau Primăriei comunei Vârşolţ, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Sălaj , după evaluarea persoanei condamnate. În baza art. 404 alin.2 C.proc.pen. rap. la art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 - 3 C.pen, respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, faptul că în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi a inadmisibilităţii a SC Carpatica Asig SA. În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 19 C.p.pen. , art. 25 C.proc.pen, rap.la art. 1349, art.1357 şi urm C.civ., art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Deschidar Iuliana Maria(fiica victimei) şi obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asig SA, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 5883,62 lei reprezentând daune materiale, precum şi la plata de 90.000 lei reprezentând daune morale. În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 19 C.p.pen. , art. 25 C.proc.pen, rap.la art. 1349, art.1357 şi urm C.civ., art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Deschidar Dan Ştefan ( nepotul victimei) şi obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asig SA, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 45.000 lei reprezentând daune morale. În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 19 C.p.pen. , art. 25 C.proc.pen, rap.la art. 1349, art.1357 şi urm C.civ., art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B***** S***** (sora victimei) şi obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asig SA, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 4.500 lei reprezentând daune morale. În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 19 C.p.pen. , art. 25 C.proc.pen, rap.la art. 1349, art.1357 şi urm C.civ., art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N**** M**** (sora victimei) şi obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asig SA, în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 4.500 lei reprezentând daune morale. În temeiul art. 276 alin. 1, 2 4 şi 6 C.proc.pen. procedură penală rap. la art. 453 Cod procedură civilă obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asig SA la plata sumei de 2003,5 lei reprezentând cheltuielile judiciare făcute de partea civilă Deschidar Iuliana Maria (taxa necropsie, onorariu expert tehnic asistent şi taxă copii xerox ) . Respinge în rest pretenţiile ca neîntemeiate. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul F**** A******** , după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 272 alin. 1 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. (av. Pop Laurenţiu Paul Claudiu ). În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen. dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (din care 2500 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2017.
Hotarare 1053/2017 din 16.02.2017stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 16.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2017stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 03.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2017amână cauza în vederea administrării probei testimoniale pe latura civila a cauzei
Incheiere de sedinta din 13.01.2017