P******** D* P* L**** T********* A****
ApelantB*** I****
Apelant InculpatD****** V*****
Apelant Parte civilătermen preschimbat la 15 iunie 2016.
Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* A****, împotriva sentinţei penale nr. 286 din 14 aprilie 2016 a Tribunalului Argeş, pronunţată în dosarul nr.1627/109/2015. Desfiinţează în parte sentinţa şi, rejudecând: Înlătură schimbarea încadrării juridice a faptei dispusă de instanţa de fond în baza art.386 alin.1 Cod procedură penală şi condamnarea inculpatului B*** I**** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.195 Cod penal, cu toate consecinţele. Condamnă inculpatul la pedeapsa de 12 ani închisoare în condiţiile art.60 Cod penal şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a,b şi d Cod penal pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art.188 Cod penal. În baza art.65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a,b şi d Cod penal, pe perioada executării pedepsei principale. În temeiul art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Deduce prevenţia inculpatului la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B*** I****, aflat în Penitenciarul Colibaşi şi de către partea civilă D****** V*****, împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul-inculpat şi apelanta-parte civilă la câte 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpat (avocat Bărboi Daniela – 260 lei şi avocat Mitişoi Filofteia – 130 lei) se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 910/2016 din 14.09.2016Amână pronunţarea la 14.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2016In baza dispozi?iilor art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată fa?ă de inculpatul B*** I****,aflat în Penitenciarul Colibaşi, pe care o men?ine. Stabile?te termen intermediar la data de 12 iulie 2016. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 15.06.2016