I**** P******
CondamnatG**** S******
Parte civilăÎn temeiul art. 49 din Legea nr. 253/2013 rap. la art. 88 din Legea nr. 286/2009, respinge sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Huşi, privind revocarea amânării aplicării pedepsei de 5 luni închisoare, stabilită în sarcina condamnatului I**** P******, prin sentinţa penală nr. 160 din 23.09.2014 a Judecătoriei Huşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.10.2014. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei, rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu al persoanei condamnate, av. Guţu Oana Daniela (delegaţia nr. 378/21.09.2016), în cuantum de 130 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.10.2016.
Hotarare 241/2016 din 28.10.2016Amână pronunţarea la 28.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2016Acordă termen pentru a se reveni cu adresă la Casa de Pensii Vaslui în vederea obţinerii relaţiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 23.09.2016Acordă termen în vederea solicitării relaţiilor cu privire la pensia petentului şi adresă la Primăria com.Buneşti Avereşti, cu citarea părţilor din dosarul de fond şi desemnarea unui apărător din oficiu.
Incheiere de sedinta din 12.08.2016