Dosar 16341/280/2016 din 15.09.2016

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16341/280/2016
Data dosar:
15.09.2016
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.05.2022 la ora 08:30

    Complet: C5-4 V
  • Respinge cererea

    Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a acţunii, invocate de pârâta Parohia Găvana III Adormirea Maicii Domnului şi Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Respinge acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă. Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş în contradictoriu cu pârâta Parohia Găvana III Adormirea Maicii Domnului şi Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Respinge ca nefondată cererea de intervenţie formulată de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în contradictoriu cu pârâta Parohia Găvana III Adormirea Maicii Domnului şi Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Respinge ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă cererea de intervenţie formulată de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. În baza art. 451 al. 2 C.proc.civ., reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor achitat de pârâta Parohia Găvana III de la suma de 15500 lei la suma de 7750 lei. În baza art. 451 al. 2 C.proc.civ., reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor achitat de pârâta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului de la suma de 4000 lei la suma de 2000 lei. Obligă reclamanta la plata către pârâta Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată – onorariu avocaţial şi către pârâta Parohia Găvana III Adormirea Maicii Domnului şi Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir a sumei de 7750 lei cu titlul de cheltuieli de judecată – onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 13.05.2022.

    Hotarare 3264/2022 din 13.05.2022
  • Sedinta din data de 29.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C5-4 V
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 13.05.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 29.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2022
  • Sedinta din data de 15.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C5-4 V
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 29.04.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 15.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2022
  • Sedinta din data de 01.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C5-4 V
  • Amână pronunţarea

    Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 15.04.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 01.04.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2022
  • Sedinta din data de 04.02.2022 la ora 08:30

    Complet: C5-4 V
  • Amână cauza

    Încuviin?ează cererea formulată de către reclamantă ca fiind dovedită, urmând a acorda un nou termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 01.04.2022 C 5-4 V, Sala 4, ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2022.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2022
  • Sedinta din data de 26.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C5-4 V
  • Amână cauza

    Dispune rectificarea conceptei în sensul eliminării pârâtei Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.Respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba testimonială, propusă de pârâta Parohia Găvana III. Respinge implicit cererea de prorogare a soluţionării obiecţiunilor la raportului de expertiză până după administrarea probei testimoniale. Respinge ca nefondate obiecţiunile formulate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva la raportul de expertiză topografică. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 26.11.2021.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2021
  • Sedinta din data de 15.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C5-4 V
  • Amână cauza

    Având în vedere solicitarea părţilor de acordare a unui nou termen de judecată faţă de data depunerii raportului de expertiză constată întemeiată cererea, motiv pentru care dispune amânarea cauzei şi pune în vedere părţilor ca în eventualitatea în care sunt obiecţiuni la raportul de expertiză să le depună în scris până la termenul viitor. Constată că s-ar impune îndreptarea citativului instanţa se va lămuri cu privire la acest aspect până la termenul următor, urmând a se pronunţa. Se emite adresă către expert să comunice originalul raportului de expertiză şi exemplare pentru comunicare. Amână judecarea cauzei la 26.11.2021 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2021.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2021
  • Sedinta din data de 08.06.2021 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Civil

    Complet desfiinţat prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 17/14.05.2021 începând cu data de 14.05.2021, dosarul fiind repartizat ciclic.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 10:20

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare depuse de reclamantă şi expert, sens în care se va reveni cu adresă pentru a răspunde punctual obiec?iunilor încuviinţate. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 08.06.2021, ora 08.30. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2021

    Incheiere de sedinta din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 09.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Încheiere

    Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de intervenţie forţată. Decade pe pârâtă din dreptul de a mai formula această cerere în cadrul dosarului prezent. Respinge cererea de intervenţie, ca fiind tardivă. Admite obiec?iunile la raportul de expertiză formulate de pârâtă, urmând ca expertul să completeze răspunsurile date obiectivelor nr. 1,3,5 şi 8 prin raportare şi la actele depuse de părţi ulterior. Emite adresă către expert pentru a răspunde punctual obiec?iunilor încuviinţate, sens în care se ataşează şi o copie a acestora pentru a fi avute în vedere de expertul cauzei la formularea concluziilor, fiind necesare completări şi lămuriri suplimentarea în privinţa obiectivelor nr.1,3,5 şi 8. Expertul va întocmi un decont final al cheltuielilor ocazionate de completarea lucrării, urmând ca instanţa să se pronunţe asupra cuantumului acestora. Completarea lucrării se va efectua cu o nouă convocare în teren a părţilor. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 09.03.2021.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09.03.2021. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02.03.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 09:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.03.2021. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 16.02.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2020 la ora 13:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Pune în vedere reprezentantului posibililor intervenienţi să efectueze verificări ?i să depună la dosar toate actele anexă la Decizia de concesionare nr. 369/1991, inclusiv referatul ?i schi?a anexă. De asemenea, se pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar amenajamentul silvic din anul 1990, în sistem de coordonate stereografic pt. UP 2, UA 17A, UA 18 A, B ?i D, solicitându-se ?i harta silvica în format electronic ?i analog; de asemenea coordonatele pentru bornele 28, 29 ?i 30 la nivelul anului 1992, iar în cazul în care au fost depuse deja sau nu se de?in să se men?ioneze expres. Prorogă discutarea raportului de expertiză, după ce se vor depune înscrisurile solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2021, ora 09.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2020

    Incheiere de sedinta din 15.12.2020
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 13:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Menţine dispoziţiile din încheierea de şedinţă anterioară. Amână cauza şi acordă termen de judecată, pentru respectarea Principiilor continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil, la data de 15.12.2020, ora 13.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2020

    Incheiere de sedinta din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 28.07.2020 la ora 12:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Pune în vedere pârâtei Parohia Găvana III să depună Decizia nr. 369/1991, în original, în vederea verificării de către instan?ă. De asemenea, se pune în vedere reprezentantului posibililor intervenienţi să prezinte spre verificare Mapa de decizii, în original. Revine cu adrese, conform dispoziţiilor din încheierea de şedinţă precedentă, cu avertisment amendă, cu menţiunea expresă de a se preciza în mod expres dacă mai există ?i alte înscrisuri. Amână judecarea cauzei la data de 13.10.2020, ora 13.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iulie 2020

    Incheiere de sedinta din 28.07.2020
  • Sedinta din data de 16.06.2020 la ora 12:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare formulate de reclamantă şi pârata Parohia Găvana III pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză. Se admite solicitarea apărătorului pârâtei Parohia Găvana III de a se emite adrese către Ocolul Silvic, Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică, cu o copie a obiecţiunilor şi menţiunea de a depune toate înscrisurile pe care le deţine şi au fost solicitate de expert, precum şi către Primăria mun. Piteşti pentru a se depune schiţa anexă Deciziei de concesionare nr. 369/1991, planul de situaţie şi toate anexele. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 28.07.2020, ora 12.30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2020

    Incheiere de sedinta din 16.06.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Stare de urgenta

    Potrivit disp. art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor

    Incheiere suspendare din 31.03.2020
  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 02/23.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti prin care, s-a decis suspendarea activităţii instanţei pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 27.01.2020, în sensul amânării tuturor cauzelor, cu excepţia celor cu caracter urgent: în materie civilă - ordine de protecţie, delegare autoritate părintească, suspendare provizorie a executării silite, ordonanţă preşedinţială, asigura dovezi, măsuri asigurătorii, evacuare-procedură specială, punere sub interdicţie şi tutelă, între care nu se regăseşte şi cea prezentă, dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 31.03.2020, urmând a se cita părţile acre nu au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2020

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 03.12.2019 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Respinge cererea prin care se solicită strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei de către avocat Yunker Corina pentru pârâtă, constatând că nu este însoţită de acte doveditoare, admiţând cererea subsidiară de amânare a cauzei pentru lipsa lucrării de specialitate. Se prorogă discutarea admisibilităţii în principiu potrivit disp. art. 64 şi 65 Cod pr. civilă a cererii de intervenţie forţată depusă de pârâtă. Prorogă discutarea excep?iei tardivită?ii ac?iunii, invocată de pârâtă. Admite cererile de amânare formulate de părţi şi expert, sens în care se va reveni cu adresă către acesta în vederea depunerii raportului de expertiză. Se citează posibilii intervenienţi persoane fizice. Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2020. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 03.12.2019
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Se admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâtei pentru a avea posibilitatea de a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de reclamantă, respectiv întâmpinarea şi înscrisurile anexă înaintate de posibilul intervenient. Prorogă discutarea admisibilităţii în principiu potrivit disp. art. 64 şi 65 Cod pr. civilă a cererii de intervenţie forţată depusă de pârâtă. Se prorogă discutarea excep?iei tardivită?ii ac?iunii, invocată de pârâtă. Admite cererile de amânare formulate de pârâtă şi expert, sens în care se va reveni cu adresă către acesta în vederea depunerii raportului de expertiză. Se citează posibilii intervenienţi persoane fizice. Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 10.09.2019 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art. 69 Cod pr. civilă, dispune introducerea în cauză, în calitate de posibili intervenienţi forţaţi, a numiţilor C****** L***** D* F*** F****** P******, Mnicipiul Piteşti prin Primar, Consiliul Local al mun. Piteşti, Enache Gheorghe şi Ciurescu Aurelian Gheorghe, sens în care se vor efectua cuvenitele menţiuni în sistemul informatizat Ecris. Proroga discutarea admisibilităţii în principiu potrivit disp. art. 64 şi 65 Cod pr. civilă a cererii de intervenţie forţată depusă de pârâtă. Se proroga discutarea excep?iei tardivită?ii ac?iunii, invocată de pârâtă. Admite cererile de amânare formulate intervenient, pârâtă şi expert, sens în care se va reveni cu adresă către acesta în vederea depunerii raportului de expertiză. Pune în vedere reprezentantului reclamantei ca, în măsura în care deţine înscrisuri referitoare la acest drum, să le ataşeze, urmând ca instanţa să aprecieze dacă au relevanţă în cauză, inclusiv cererea de chemare în judecată şi eventual hotărârea pronunţată. Se citează posibilii intervenienţi, cu copia înscrisurilor depuse de pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2019

    Incheiere de sedinta din 10.09.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Pune în vedere pârâtei potrivit disp. art. 69 Cod pr. civilă să depună actul de dona?ie, precum ?i cererea de interven?ie, întâmpinarea ?i înscrisurile anexă, în copie conformă cu originalul, în exemplare suficiente pentru comunicare, sens în care se va proroga discutarea introducerii în cauză a acestor persoane. Proroga discutarea excep?iei tardivită?ii ac?iunii, invocată de pârâtă. Revine cu adresă către expert în vederea depunerii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2019

    Incheiere de sedinta din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care se solicită înlocuirea expertei Stănculeanu Elena Camelia, faţă de înscrisurile depuse la dosar şi poziţia părţilor. Desemnează un nou expert în specialitatea topografie pe dna. STANCU MARILENA ANCA, prin tragere la sorţi de pe lista BLET Argeş, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului. Emite adresă către BLET Argeş cu menţiunea de a se efectua transferul de onorariu către noul expert. Emite adresă către noul expert în vederea efectuării lucrării de specialitate. punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Admite solicitarea apărătorului pârâtei de încuviinţarea a d-nei Mandu Lidia ca şi expert consilier, alături de d-nul Negru Gheorghe. Proroga discutarea necesităţii de completare a obiectivelor la expertiză, după ce se va lua cunoştinţă de înscrisurile comunicate reclamantei la acest termen de judecată. Dispune comunicarea notelor şi înscrisurilor anexă depuse de pârâtă către intervenient, sens în care se va emite adresă. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 28.05.2019, părţile având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2019.

    Incheiere de sedinta din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 26.02.2019 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 03/25.02.2019 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti prin care, s-a decis suspendarea activităţii instanţei începând cu data de 26.02.2019 până la data de 01.03.2019, în sensul amânării tuturor cauzelor, cu excepţia celor cu caracter urgent: în materie civilă - ordonanţa presedinţială, ordin de protecţie, asigurare dovezi, suspendarea provizorie a executării silite, delegarea temporară a autorităţii părinteşti, punere sub interdicţie, măsuri asigurătorii, pensie de întreţinere (minori), încuviinţare executare silită, evacuare – procedura specială; între care nu se regăseşte şi cea prezentă, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 09.04.2019. Revine cu adresă către expert, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea ca în cazul în care există impedimente la efectuarea lucrării să precizeze în ce constau, raportat la susţinerea apărătorului pârâtei în sensul că experta este angajată la Romsilva, la o societate aflată în subordinea reclamantei, în caz afirmativ urmând a se depune înscrisuri doveditoare. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expert, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea ca în cazul în care există impedimente la efectuarea lucrării să precizeze în ce constau, raportat la susţinerea apărătorului pârâtei în sensul că experta este angajată la Romsilva, la o societate aflată în subordinea reclamantei, în caz afirmativ urmând a se depune înscrisuri doveditoare. Amână cauza şi acordă termen la data de 26.02.2019, pentru respectarea Principiilor continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2019

    Incheiere de sedinta din 08.01.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Respinge la acest moment cererea de înlocuire depusă la dosar de către expert, constatând că nu este însoţită de documente doveditoare, ca fiind neîntemeiată. Admite cererile de amânare formulate de părţi sens în care se va reveni cu adresă către expert, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea ca în cazul în care există impedimente la efectuarea lucrării să precizeze în ce constau, raportat la susţinerea apărătorului pârâtei în sensul că experta este angajată la Romsilva, la o societate aflată în subordinea reclamantei, în caz afirmativ urmând a se depune înscrisuri doveditoare. Se comunică notele de şedinţă depuse de pârâtă către reclamantă, sens în care se va emite adresă. Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2018

    Incheiere de sedinta din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare formulate de părţi sens în care se revine cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2018

    Incheiere de sedinta din 25.09.2018
  • Sedinta din data de 12.06.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare formulate de părţi sens în care se revine cu adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 12.06.2018. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2018

    Incheiere de sedinta din 12.06.2018
  • Sedinta din data de 24.04.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Desemnează expert în specialitatea topografie pe d-na STANCULEANU ELENA CAMELIA, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului. Emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea noului expert, cu menţiunea de a se proceda la transferul de onorariu. Amână judecarea cauzei la data de 12.06.2018. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2018

    Incheiere de sedinta din 24.04.2018
  • Sedinta din data de 03.04.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA Camera Consiliu-NCPC
  • Amână cauza

    Admite cererea de recuzare a expertului desemnat în cauză. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.04.2018.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2018
  • Sedinta din data de 27.03.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA Camera Consiliu-NCPC
  • Amână cauza

    Faţă de poziţia procesuală a reclamantei, admite cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare depusă de apărătorul pârâtelor. Dispune amânarea cauzei şi citarea telefonică a d-lui expert Diaconu Ion. Amână judecarea cauzei la data de 03.04.2018. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Martie 2018

    Incheiere de sedinta din 27.03.2018
  • Sedinta din data de 27.02.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Desemnează expert în specialitatea topografie pe d-l DIACONU ION, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei, 500 lei în sarcina reclamantei şi 500 lei în sarcina pârâtei. Pune în vedere să depună dovada achitării onorariului, în termen de 5 zile de la încuviinţare, la instanţă, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expert, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Admite solicitarea apărătorului pârâtului în sensul de a se încuviinţa d-nul Negru Gheorghe ca şi expert consilier. Amână judecarea cauzei la data de 24.04.2018, părţile având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2018.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2018
  • Sedinta din data de 06.02.2018 la ora 11:00

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Admite proba cu expertiză topografică solicitată de părţi. Stabileşte următoarele obiective pentru lucrarea de specialitate încuviinţată: 1.să se identifice cu schiţă de plan şi vecinătăţi terenul ce a făcut obiectul schimbului în suprafaţă de 10.000 mp, primit de Parohia Găvana III, situat în u.a. 17B (0,1ha) şi 18D(0,9ha), având în vedere documentaţia aprobată de MAPMM sub nr.9104/25.05.1994 şi schiţele întocmite aferente documentaţiei; 2.să se identifice cu schiţă de plan şi vecinătăţi suprafaţa de teren deţinută în fapt de Parohia Găvana III; 3.să se precizeze dacă sunt diferenţe între suprafeţele stabilite la obiectivele 1 şi 2, respectiv dacă se stăpâneşte o suprafaţă mai mare sau mai mică decât cea primită la schimb , iar în caz afirmativ să se identifice cu schiţă; 4.să se stabilească dacă pe suprafaţa identificată la obiectivul 3 (eventuala diferenţă peste cei 10.000 mp), există construcţii; 5.să se precizeze categoria juridică a terenului identificat la obiectivul 3, dacă face parte dintr-o unitate amenajistică şi din care anume , şi dacă poate fi adus la starea iniţială de folosinţă; 6.să se precizeze dacă suprafaţa de teren este împrejmuită spre liziera pădurii, evidenţiind pe schiţă această împrejmuire; 7.să se identifice şi să se transpună cu schiţă de plan şi vecinătăţi suprafaţa din schiţa cadastrală ce poartă viza expertului topograf Negru Gheorghe , în baza căreia s-a dat încheierea nr.2347 din 04.03.2009 în dosarul nr.2347/03.02.2009 de către OCPI Argeş-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, având la bază procesul-verbal de bună vecinătate încheiat la data de 15.12.2009; 8.să se stabilească dacă suprafaţa de 0,1 ha este cuprinsă în numărul cadastral 10853 aparţinând lui Ivănescu Nicolae Se va proceda la desemnarea expertului şi la stabilirea onorariului provizoriu în condiţiile art. 331 Cod proced. civilă. Cu drept de apel , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.02.2018.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2018
  • Sedinta din data de 26.01.2018 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 06.02.2018.

    Incheiere de sedinta din 26.01.2018
  • Sedinta din data de 24.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare depusă de către reprezentantul reclamantei, faşă de disp. art. 222 Cod pr. civilă, constatând că este însoţită de înscrisuri doveditoare. Respinge solicitarea pârâtelor de a se reveni cu adresă către Direc?ia Silvica Arge? în sensul men?ionat prin sus?inerile verbale dat fiind răspunsul înaintat la dosar, aspectele invocate de pârâte urmând, eventual, să fie avute în vedere la discutarea probei cu expertiză de specialitate ?i stabilirea obiectivelor pentru aceasta Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2018, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2017
  • Sedinta din data de 20.10.2017 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Pune în vedere reprezentantului reclamantei să ata?eze la dosar în completare prima pagină a amenajamentul silvic depus în cauză pentru a se putea observa data întocmirii acestuia. Se va emite adresă către Direc?ia Silvica Arge? cu menţiunea de a se efectua verificări şi a se preciza dacă pentru suprafaţa de 1000 mp reprezentând drum de acces , s-au emis ulterior acte de punere în posesie pentru alte persoane, iar în caz afirmativ să depună înscrisurile emise în acest sens. Amână judecarea cauzei la data de 24.11.2017, părţile având termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2017

    Incheiere de sedinta din 20.10.2017
  • Sedinta din data de 08.09.2017 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Încheiere

    În temeiul disp. art. 68 rap la disp.art 64 Cod proced. civ. încuviin?ează în principiu cererea de interven?ie for?ată. Introduce în cauză ?i conceptează în calitate de interveniente în interes propriu Statul Român, care are termen în cuno?tin?ă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.09.2017.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2017
  • Sedinta din data de 12.05.2017 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza

    Faţă de împrejurările cauzei, apreciază ca fiind utilă amânarea judecă?ii, încuviinţând cererea formulată în acest sens de păr?ile prezente şi acordă un termen de judecată mai îndelungat în vederea solu?ionării litigiului pe cale amiabilă, dând astfel ?i posibilitatea de a lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă de intervenient. Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2017.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2017
  • Sedinta din data de 17.03.2017 la ora 08:30

    Complet: C2-5 MA
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 17.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD