R****** S*
ReclamantG****** G******** R***
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R****** S*, în contradictoriu cu pârâtul GAVRILA GEORGIANA RELI. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1150,02 lei, reprezentând debit principal, precum şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate în raport de debitul rezultând din fiecare factură în parte, începând cu data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării integrale a debitului. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii clauzei penale şi a justei despăgubiri, ca neîntemeiate. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru în cuantum de 50 lei, în favoarea reclamantei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.01.2017.
Hotarare 397/2017 din 31.01.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 31.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2017