T**** G*****
InculpatS******* M*******
Parte civilăS***** M***** V********
Parte civilăS******* D***** M******
Reprezentant legalS***** I***** D******
Reprezentant legalÎn temeiul art. 220 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen. ?i art. 38 alin. (1) condamnă pe inculpata T**** G***** (….) la pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de act sexual cu un minor. În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 193 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen. ?i art. 38 alin. (1) condamnă pe inculpata T**** G***** (….) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violen?e. În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatei, pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. constata existenta concursului de infractiuni intre infractiunile de act sexual cu un minor, fapta prev de art. 220 alin. (1) C.pen. si lovire sau alte violen?e, fapta prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., săvâr?ite de inculpatul T**** G*****. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. stabile?te pedeapsa ce urmează a fi executata la 2 ani si 10 luni închisoare, compusa din pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare pentru fapta prev. de art. 220 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen., la care se adauga un spor de 4 luni închisoare pentru fapta prev. de art. 193 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatei, pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În temeiul art. 45 alin. (5) C.pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei Măgurele ?i Liceului Teoretic Horia Hulubei din Măgurele pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. (1) C.proc.pen. si art. 1349 şi 1357 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ?tefan Medina Valentina ?i obligă pe inculpatul T**** G***** la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale, către aceasta. În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin. (1) C.proc.pen. si art. 1349 şi 1357 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Secrieru Mădălina ?i obligă pe inculpatul T**** G***** la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând daune morale, ?i suma de 708 lei reprezentând daune materiale, către aceasta. Onorariul avocatului din oficiu urmează să fie plătit din fondurile Ministerului Justi?iei. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01.11.2016.
Hotarare 445/2016 din 01.11.2016Amână pronunţarea la data de 01.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2016Stabileste pronuntarea la data de 18.10.2016. Pronuntata in sedinta publica, azi 06.10.2016.
Incheiere de sedinta din 06.10.2016admite cererea aparatorului inculpatului de amanare a cazei avand in vedere imposibilitatea de prezentare a acestuia la acest termen de judecata
Incheiere de sedinta din 18.08.2016in vederea depunerii inscrisuri de catre inculpat
Incheiere de sedinta din 16.06.2016