A**** N******
ReclamantB**** C********* R***** -** S******** G***** P*** S** S***** Ş* A********
PârâtA**** I*****
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanţii A**** N****** şi A**** I*****, prin avocat Alina Stroea, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 9 lit. b din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008642053/12.08.2008. Anulează clauza prevăzute de art. 9 lit. b din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008642053/12.08.2008. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.635 euro (în echivalent în lei la data plăţii) reţinută cu titlu de comision de acordare. Obligă pârâta la plata, către reclamanţi, a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei. Respinge, ca nefondată, cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţarea hotărârii s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.04.2017.
Hotarare 2880/2017 din 10.04.2017amână pronunţarea la data de 10.04.2017, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2017amână pronunţarea la data de 07.04.2017, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2017amână pronunţarea la data de 23.03.2017 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2017acordă termen la data de 08.03.2017, pentru a se depune înscrisurile depuse de instanţă
Incheiere de sedinta din 18.01.2017Acordă termen la data de 18.01.2017 faţă de lipsa de procedură
Incheiere de sedinta din 16.11.2016