S* R** & R** S*
ReclamantB***** F*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul B***** F*****, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: - 212,79 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate, conform facturilor emise în perioada decembrie 2015-martie 2016; - 489 lei reprezentând contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea unui telefon mobil marca Lenovo A2010; - penalităţi de întârziere convenţionale în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra fiecărei facturi în parte de la scadenţă şi până la data plăţii efective; Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6,3 lei reprezentând cheltuieli poştale. Executorie de drept. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 ianuarie 2017.
Hotarare 47/2017 din 09.01.2017