G**** I****
InculpatÎn baza art. 335, alin 1 din C. p. cu aplic. art. 41 alin. 1 din Cp rap. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen.,condamnă pe inculpatul G**** I**** …la pedeapsa de 1 an ?i 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i Cp interzice inculpatului G**** I****, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a conduce orice fel de categorie de autovehicule, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i Cp interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a conduce orice fel de categorie de autovehicule de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că fapta pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta a fost săvâr?ită în termenul de supraveghere al liberării condi?ionate dispusă prin sentin?a penală nr. 2387/12.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucure?ti, din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr. 349/22.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucure?ti definitivă prin decizia penală nr. 1312/2013 a C.A.B. Sec?ia a II-a prin care s-a respins apelul inculpatului. În baza art. 104 alin. 2 C.pen., revocă liberarea condi?ionată dispusă din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr. 349/22.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucure?ti definitivă prin decizia penală nr. 1312/12.07.2013 a Cur?ii de apel Bucure?ti prin respingerea apelului inculpatului ?i dispune executarea restului de pedeapsă de 718 zile închisoare alături de pedeapsa aplicată prin prezenta de 1 an ?i 8 luni închisoare, pentru ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an 8 luni ?i 718 zile închisoare în regim de deten?ie. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a conduce orice fel de categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 45 alin. 5 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a conduce orice fel de categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul G**** I**** prin încheierea din camera de consiliu din data de 14.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 13742/300/2016. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv din data de 14.05.2016 la zi. În baza art. 404 alin. 4 lit. f, art. 397 alin. 3 rap. la art. 162 alin. 4 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul G**** I**** a înscrisurilor depuse la dosarul penal nr. 5710/P/2016 enumerate potrivit procesului verbal de predare primire (f. 83 d.u.p.) cu păstrarea unei copii de pe înscrisurile restituite ?i a autoturismului VW neînmatriculat cu valabilitate expirată a numerelor de înmatriculare provizorii …, serie ?asiu …, anul fabrica?iei 1995, culoare albastru, categorie R.A.R. auto, aflat la sediul sec?iei de poli?ie 7 Bucure?ti potrivit procesului verbal de ridicare din data de 14.05.2016 (f. 33 d.u.p.). Potrivit art. 162 alin. 5 Cpr.pen., pune în vedere inculpatului obliga?ia de a păstra bunurile ?i înscrisurile restituite până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariu avocat oficiu inculpat, în sumă de 520 lei, se va vira din fondul Ministerul Justiţiei către Baroul Bucureşti, pentru avocat Prală Camelia. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.08.2016.
Hotarare 463/2016 din 16.08.2016amână pronunţarea la data de 16.08.2016. pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.08.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.08.2016