G**** B******* C********* D******
InculpatAdmite cererea. Dispune plata onorariului traducătorului autorizat Popa Andra reprezentând contravaloarea traducerii unei pagini în regim de urgenţă din limba română în limba engleză, în sumă de 50,34 lei din fondurile Ministerului Justiţiei, alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016Preschimbă termenul de judecată la 13.10.2016 ora 13.30
Ia act de consimţământul persoanei solicitate G**** B******* C********* D******, la predarea către autorităţile judiciare spaniole. Admite cererea de executare a mandatului european de arestare şi dispune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare spaniole, sub condiţiile prevăzute de art. 115( regula specialităţii) şi art. 97 alin.2(în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate persoana predată să fie transferată în România) din Legea 302/2004. Menţine arestarea provizorie a persoanei soplicitate, pe o durată de 30 de zile, în vederea predării. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 420 lei, reprezentând onorariul apărător oficiu, se vor vira din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 200/2016 din 13.10.2016Preschimba termenul la data de 05.10.2016, ora 13.00
Soluţia se regăseşte în dosarul asociat nr. 1655/54/2016/a1