L***** S******** C***
PetentAdmite propunerea Comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Aiud privind condamnatul L***** S******** C***, deţinut în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.8/CC/2015 a Curtea de Apel Târgu-Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 3/2015 emis de Curtea de Apel Târgu-Mureş, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 61 Cod penal (1969). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Alba. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 mai 2016.
Hotarare 628/2016 din 18.05.2016