C******* A****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 678/P/2015 şi, în consecinţă: În baza art. 234 şi urm. Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului C******* A****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. d) Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31.08.2016 şi până la data de 29.09.2016, inclusiv. Respinge ca nefondată cererea inculpatului prin apărător de înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu(avocat Mocanu Dragoş- delegaţie nr.698/25.08.2016), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 25 august 2016, ora 11:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 51/2016 din 25.08.2016