O****** I** C*********
ReclamantD******* S****** V*****
PârâtR**** N******** A P******** - R*******
PârâtAdmite cererea formulată şi îndreptată de reclamantul Oprescu Ion, reprezentat convenţional prin avocat Bîrzan Maria Loredana, în contradictoriu cu pârâtele R**** N******** A P******** - R******* şi D******* S****** V*****. Dispune restituirea către avocatul reclamantului, doamna Bîrzan Maria Loredana, a cauţiunii în cuantum de 1000 lei, consemnată cu recipisa nr. 684844/1 din 14.04.2015 emisă de Cec Bank SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea (f.83 dosar nr. 3614/90/2014 ataşat). Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Vâlcea.
Incheiere finala dezinvestire 91/2016 din 02.11.2016Faţă de Hotărârea nr. 3/9.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la o forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, prezenta cauză neîndeplinind condiţia soluţionării de urgenţă, va amâna judecarea cauzei,
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Faţă de Hotărârea nr. 3/9.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la o forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, prezenta cauză neîndeplinind condiţia soluţionării de urgenţă
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Cf Hotărârilor de colegiu nr.10/15.07.2016 şi 7/07.06.2016 ale Colegiului de conducere al Tribunalului Vâlcea, obiectul cauzei nu justifica acordarea termenului urgent
Incheiere de sedinta din 26.07.2016pentru a se cita reclamantul la adresa de domiciliu, cu menţiunea ca până la termenul de judecată următor să depună împuternicire avocaţială de redactare a cererii de restituire a cauţiunii pentru avocat Bîrzan Maria Loredana, sub sancţiunea anulării cererii, conf. art. 82 Cpc
Incheiere de sedinta din 12.07.2016faţă de lipsa de procedură constatată cu pârâta D******* S****** V*****
Incheiere de sedinta din 22.06.2016