Dosar 16759/281/2016 din 27.07.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16759/281/2016
Data dosar:
27.07.2016
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2 AP
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte ac?iunea formulată de reclamanta S.C SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR DUMITRU SILVAN GAVENEA în contradictoriu cu pârâta S.C MENTIS CONSULT S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1695,13 lei, reprezentând contravaloarea facturii seria BVV nr. 201401064/13.01.2014. Obligă pârâta la plata de penalităţi de întârziere asupra sumei de 1695,13 lei în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 23.01.2014-data scadenţei şi până la data plăţii efective, penalităţile putând să depăşească debitul restant. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 21.12.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 9676/2018 din 21.12.2018
  • Sedinta din data de 14.12.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21.12.2018, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 14.12.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2018
  • Sedinta din data de 29.11.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 14.12.2018, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 29.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2018
  • Sedinta din data de 15.11.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 29.11.2018, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018
  • Sedinta din data de 20.09.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 20.09.2018
  • Sedinta din data de 24.05.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    citare reclamant

    Incheiere de sedinta din 24.05.2018
  • Sedinta din data de 12.04.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    indeplinire obligatii de catre reclamant

    Incheiere de sedinta din 12.04.2018
  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    pentru a se efectua raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 02.11.2017
  • Sedinta din data de 07.09.2017 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    pentru efectuare raport expertiză

    Incheiere de sedinta din 07.09.2017
  • Sedinta din data de 11.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului propus amână cauza la data de 07.09.2017.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2017
  • Sedinta din data de 09.03.2017 la ora 08:30

    Complet: CIV2 AP
  • Amână cauza

    Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă, prin întâmpinare. Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L., prin administrator judiciar ZRP INSOLVENCY SPRL , cu privire la suma 2.066,12 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală seria BVV nr. 201304020/15.04.2013, ca prescrisă. Fixează termen de judecată la data de 11.05.2017, în vederea continuării judecăţii, în şedinţă publică, pentru când se va cita reclamanta, care nu are termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2017
  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 08:30

    Complet: CIV2
  • Amână cauza

    Instanţa rămane în pronunţare pe excepţia prescripţiei privind facturile fiscale din 15.04.2013 şi amână pronuntarea la data de 09.03.2017; acordă termen de fond la data de 11.05.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD