S* D**** E******** S*
ReclamantM******* G*******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în practicaua, considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2504/13.10.2016 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1677/30/2016, cerere formulată de reclamanta S.C. Dunca Expediţii S.A.. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 2504/13.10.2016 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1677/30/2016, în sensul că va corecta numele pârâtului astfel: în loc de „pârâtul Miscodean Gheorghe” se va menţiona „pârâtul M******* G*******”. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.01.2017Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC Dunca Expedi?ii SA. Obligă pârâtul M******* G******* la plata în favoarea reclamantei a despăgubirilor băne?ti în cuantum de 2.210,03 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei prin alimentarea cu combustibil peste necesarul pe care îl presupune prestarea activită?ii în favoarea reclamantei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în data de 27.07.2016 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2504/2016 din 13.10.2016Amână pronunţarea la data de 13.10.2016. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2016Amână pronunţarea la data de 06.10.2016. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2016