R**** N******** A P******** R******* - D******* S****** M****
ReclamantG**** B***
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA (cu datele de identificare) în contradictoriu cu pârâtul G**** B*** (cu CNP şi cu dom.). Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 826,77 lei cu titlu de despăgubiri. Respinge pretenţiile reclamantei formulate cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant reconvenţional G**** B*** (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvenţional Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 5 mai 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 581/2016 din 05.05.2016Amana pronuntarea asupra sentintei pentru întregirea completului de judecata, unul dintre membrii completului de judecata fiind in concediu medical.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2016Amana ronuntarea asupra sentintei pentru data de 28 aprilie 2016, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea reprezentantului unitatii reclamante sa depuna la dosar înscrisurile solicitate de parat prin intampinare.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016