M******* N*** L***
InculpatB******* F****** M****
Parte civilăB******* I*** G*******
Parte civilăÎn temeiul art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului M******* N*** L***, din infracţiunea prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. c şi f C. pen., în infracţiunea prev. de art. 32 C. pen., rap. la art. 228 C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 193 alin. 1 C. pen., formulată de apărătorul ales al inculpatului M******* N*** L***. În temeiul art. 32 C. pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. c şi f C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul M******* N*** L***, cetăţean român, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Timişoara, recidivist, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 C. pen., aplică inculpatului M******* N*** L*** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. Constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului în prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de supraveghere al liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 217/13.05.2011 a Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 1533/11.05.2012 a Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie. În temeiul art. 104 alin. 2 C. pen., revocă liberarea condiţionată dispusă la data de 11.02.2016 şi dispune executarea restului de pedeapsă de 276 zile închisoare. În temeiul art. 104 alin. 2 teza a II-a C. pen., rap. la art. 43 alin. 1 C. pen., dispune contopirea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat de 276 zile închisoare, urmând ca inculpatul M******* N*** L*** să execute pedeapsa de 2 (doi) ani, 6 (şase) luni şi 276 zile închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., ce au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară, pe durata executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 399 alin. 1 C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului M******* N*** L***. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C. proc. pen., rap. la art. 72 alin. 1 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata măsurii reţinerii de 24 ore, din data de 16.06.2016 şi durata măsurii arestării preventive din data de 16.06.2016 la zi. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 19 şi art. 20 alin. 1 şi 4 C. proc. pen., respinge acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată Butcovan Fabiola, ca fiind tardiv formulată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. proc. pen., rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pen., dispune confiscarea celor două perechi de mănuşi, a cagulei de culoare neagră şi a rolei adezive, bunuri folosite sau destinate a fi folosite de inculpat la comiterea infracţiunii de tentativă de tâlhărie calificată. Mijloacele materiale de probă, respectiv tricoul de culoare crem, şnurul de 150 cm, două folii adezive cu fragmente de încălţăminte şi cutia conţinând două fragmente de urme de încălţăminte ridicate prin decupare urmează dosarul cauzei. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen., obligă pe inculpatul M******* N*** L*** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.11.2016.
Hotarare 4120/2016 din 25.11.2016Amână pronunţarea la data de 25.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2016Amână pronunţarea la data de 24.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2016Amână cauza la data de 18.11.2016, ora 10.00 în vederea audierii martorilor încuviinţaţi şi a persoanei vătămate B******* I*** G*******.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Amână cauza la data de 03.11.2016 în vederea audierii martorilor încuviinţaţi şi a persoanei vătămate B******* I*** G*******.
Incheiere de sedinta din 20.10.2016