P***** A******** C****
InculpatK*** I***
Parte civilăK*** L****
Parte civilăB*** E********
Parte civilăK*** A**** K********
Parte civilăÎn baza art. 192 al. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P***** A******** C****, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la o pedeapsă de: - 1 an 4 luni închisoare În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte şi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarea obligaţie: -să frecventeze un curs sau program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Sălard şi Primăriei Sârbi. În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 7 al 1 din Legea 76/08.04.2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic in SNDGJ. În baza art. 19 şi 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, art.313 din Legea nr. 95/2006, art. 42 al.2 şi art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, obligă partea responsabilă civilmente SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., să plătească persoanei civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea suma de 18.503,46 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pacientului Kiss Boglarca Erzsebet în perioada 12.12.2014 -24.12.2014. În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, art.1357,art.1381, art.1392 Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 120 alin.7 şi art.120 ind.1 alin.2 Cod procedură fiscală obligă pe inculpatul P***** A******** C**** la plata sumei de 3.510,11 lei reprezentând dobânzi de întârziere de 0,02 % pentru plata cu întârziere aferentă sumei de 18.503,46 lei, a sumei de 2.077,94 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,01 % pentru plata sumei de 2.296,77 lei şi la plata dobânzilor, penalităţilor calculate de la data de 28.02.2017 până la data plăţii efective a sumei de 18.503,46 lei, în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. În baza art. 19, 20, art. 86 şi 397 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357, art. 1371, art.1390 şi art.1391 Cod civil, art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, admite in parte acţiunile civile formulate de părţile civile K*** I***, K*** L****, K*** A**** K********, BALLA ELISABETA şi ORAS KUPSA LASZLO TAMAS şi în consecinţă obliga partea responsabila civilmente SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. să plătească următoarele despăgubirii civile: - părţii civile K*** I*** (mama defunctei Kiss Boglarca Erzsebet), suma de 20.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; - părţii civile K*** L**** (tatăl defunctei Kiss Boglarca Erzsebet), suma de 20.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; - părţii civile K*** A**** K******** (sora defunctei Kiss Boglarca Erzsebet), suma de 15.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; - părţii civile BALLA ELISABETA (bunica defunctei Kiss Boglarca Erzsebet), suma de 10.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; - părţii civile ORAS KUPSA LASZLO TAMAS (concubinul defunctei Kiss Boglarca Erzsebet), suma de 15.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; Respinge ca nejustificate restul daunelor morale solicitate de părţile civile. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Respinge cererea formulată de partea responsabila civilmente de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta . Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea, în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 28 iunie 2017 .
Hotarare 667/2017 din 28.06.2017Amână pronunţarea pentru 28.06.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2017Amână pronunţarea la data de 27.06.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2017Amână pronunţarea pentru 20.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2017în vderea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 02.05.2017având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul inculpatului
Incheiere de sedinta din 18.04.2017în vederea citării părţii responsabile civilmente şi a părţilor civile
Incheiere de sedinta din 14.03.2017având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul persoanei vătămate, pentru emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi către I.P.J. Bihor-cazier judiciar
Incheiere de sedinta din 14.02.2017