B**** A***** P******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, alin.2 C. proc. pen, cu aplic.art. 375, art. 396 alin.10 C.proc.pen., cu ref. la art. 336 alin.1 C.pen., condamnă inculpatul B**** A***** P******, în prezent în Penitenciarul Arad) la pedeapsa de: - 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.pen. Constată că fapta ce face obiectul cauzei de faţă este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 403/16.12.2015 a Tribunalului Timiş, def. prin d.p. nr. 798/21.06.2016 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 403/16.12.2015 a Tribunalului Timiş, def. prin d.p. nr. 798/21.06.2016 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, după cum urmează: - 1 an închisoare, pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat - 3 ani închisoare, pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie de valori falsificate străine - 1 an închisoare, pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune - 1 an închisoare, pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune - 1 an închisoare, pedeapsă aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 40 alin.1, art. 38 al. 1, art. 39 al. 1 lit. b C.pen., dispune ca inculpatul B**** A***** P****** să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1(un) an şi 7(şapte) luni (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse supuse contopirii), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de: 4(patru) ani şi 7(şapte) luni închisoare, în regim de detenţie conform art. 60 C.pen. În baza art.45 al. 3 lit. a C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2(doi) ani, pedeapsă ce se execută, conform art. 68 alin.1 lit.c C.p., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin.5 cu ref. la art.45 al. 3 lit. a C.pen interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă ce se execută conform art. 65 alin.3 C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 alin.1, art. 40 alin.3 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din 16.04.2015 şi arestării preventive de la 17.04.2015 până la 15.05.2015, precum şi perioada executată începând cu data de 21.06.2016 la zi. Anulează MEPÎ nr. 632/15/22.06.2016 emis de Tribunalul Timiş şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei (200 lei- sumă aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile MJLC către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2016.
Hotarare 4478/2016 din 15.12.2016