G***** A**
ReclamantG***** G*****
PârâtG***** A*****
PârâtAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea de reexaminare formulată de petentul PELE DUMITRU-RADU în contradictoriu cu reclamanta G***** A** şi pârâţii G***** G***** şi G***** A*****. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2017.
Hotarare 6885/2017 din 19.10.2017Menţine suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 al. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă şi trimite dosarul la arhivă, spre păstrare, până la intervenţia părţii interesate. Cu recurs pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei. Dată în şedinţa publică azi, 16 februarie 2017.
Incheiere suspendare din 16.02.2017În baza art. 411 al. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă suspendă judecarea cauzei şi trimite dosarul la arhivă, spre păstrare, până la intervenţia părţii interesate. Cu recurs pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 12 mai 2016.
Incheiere suspendare din 12.05.2016pentru a se cita părţile cu menţiunea de a se pronunţa asupra excepţiei de netimbrare invocată de instanţă din oficiu
Incheiere de sedinta din 21.04.2016