M**** M*****
PetentI************ D* J******* J******* A****
IntimatRespinge plângerea contravenţională, ca nefondată. Menţine procesul-verbal seria JO nr. 1212005 din data de 18.09.2016, emis de INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN ARGEŞ, ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 27.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9148/2017 din 27.10.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 27.10.2017, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2017Dispune recitarea martorului propus de către intimat, Constantin Daniel Ionuţ, cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2017, completul C4-5, sala 3, ora 12.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 14 septembrie 2017, C 4-5, sala 3, ora 12:00. Menţine toate dispoziţiile din încheierea de şedinţă anterioară. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 22.06.2017Amână judecarea cauzei la data de 22.06.2017, completul C4-5, sala 3, ora 12.00. Dispune reluarea procedurii de citare cu martorul Constantin Daniel Ionuţ, la adresa din comuna Poboru, sat Poboru, judeţul Olt. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2017, completul C4-5, sala 3, ora 12.00. Încuviinţează cererea formulată de către intimat, de acordare a unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Reia procedura de citare cu martorul propus de către intimat, Constantin Daniel Ionuţ, cu menţiunea că absenţa nejustificată, va atrage sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.04.2017Încuviinţează în cauză proba cu înscrisuri iar pentru intimat şi proba cu planşe foto şi testimonială cu martorul Constantin Daniel Ionuţ. Amână judecarea cauzei la data de 06.04.2017, completul C4-5, sala 3, ora 12.00, pentru când se citează martorul propus de către intimat, la adresa indicată la fila 34 dosar. Acordă termen în cunoştinţă intimatului, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă, în raport de menţiunile efectuate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 31 dosar. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 09.03.2017