R***** A***
InculpatC******* T**** C*****
InculpatA.În baza art. 396 alin.2 şi 10 Cpp, condamnă pe inculpatul R***** A***, la pedeapsa de 1an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor ?i muni?iilor, faptă prevăzută de art. 342 al. 3 din Cod penal şi la pedeapsa amenzii de 2.400 de lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 120 de zile-amendă, determinat conform art. 61 alin. (4) lit.b) C. pen. raportat la art.396 alin.10 Cpp, cu suma de 20 de lei corespunzătoare unei zile-amendă stabilită conform art. 61 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor ?i muni?iilor, faptă prevăzută de art. 342 al. 2 din Cod penal. În baza art.67 alin.2 raportat la 66 lit. h) şi art. 342 alin.3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 ani. În baza art. 39 alin.1 lit.d C.p. şi art. 45 alin.1 C.pen, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, la care se adăugă în întregime pedeapsa amenzii de 2.400 de lei, iar pedeapsa complementară se aplică alături de pedeapsa principală. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul DGASPC Bacău - Centrul de recuperare si reabilitare pentru persoanele cu dizabilitati Condorul Bacau sau în cadrul Primăriei Blăgeşti pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere. Pedeapsa complementară se va executa conform art. 68 alin.1 lit.b C.pen, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. B.În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul C******* T**** C*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă neletală, fără drept, fapta prev. de art. 343 al. 2 din Cod penal. În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment. În baza art. 112 alin.1 lit.b C.pen., confiscă bunurile folosite la săvârşirea infracţiunii, respectiv pistolul marca Baikal MP79 seria 1233914573H, cal.9mm şi încărcătorul cu 6 cartuşe cu bile de cauciuc, ridicate potrivit dovezii din data de 25.11.2015 (fila 26 d.u.p.). În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin.6 Cpp, onorariile celor doi avocaţi din oficiu, de câte 720 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.02.2018.
Hotarare 374/2018 din 21.02.2018Amână pronun?area la data de 21.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2018Amână cauza pentru efectuarea de verificări pentru inculpatul Câmpeanu Tudor Codrin.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Amână cauza pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Amână cauza pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare şi pentru a se efectua verificări cu privire la inculpatul C******* T**** C*****.
Incheiere de sedinta din 25.05.2017Amână cauza pentru un termen mai lung la cererea apărătorului inculpatului pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017