P******** D* P* L**** T********* S******
ContestatorŢ******** F***** E*****
Contestator InculpatN***** C*********
Intimat InculpatÎn baza art. 204 Cod de procedură penală admite contestaţia declarată de inculpatul Ţ******** F***** E***** împotriva încheierii nr. 75 din data de 19 aprilie 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. 1708/86/2016. Desfiinţează, în parte, încheierea contestată, numai cu privire la inculpatul Ţ******** F***** E*****, şi în rejudecare: În temeiul art. 204 alin. 12 Cod procedură penală 242 alin. 2 din Cod de procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Ţ******** F***** E***** faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prev. de art. 188 C.pen. cu aplic. art. 77 lit.d C.pen., cu măsura arestului la domiciliu prev. de art. 218 şi urm. Cod procedură penală pe o perioadă de 27 de zile, începând de astăzi, 22.04.2016, până la data de 18.05.2016, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului Ţ******** F***** E***** obligaţia de a nu părăsi imobilul din loc. Vatra Moldoviţei nr. 203 A, jud. Suceava fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Ţ******** F***** E***** are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu inculpatul N***** C********* şi nici cu membrii de familie ai victimei Vornicu Mihai. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin. 5 pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În temeiul art. 221 alin. 7 Cod procedură penală în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Ţ******** F***** E***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 75/19.04.2016, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Suceava în baza încheierii nr. 75/19.04.2016, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 204 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de P******** D* P* L**** T********* S****** împotriva încheierii nr. 75 din data de 19 aprilie 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. 1708/86/20156. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariile pentru doamnele avocat Prisecaru Florentina şi Tomasciuc Mara, desemnate din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 130 de lei, care se vor avansa din fondul MJ către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22 aprilie 2016.
Incheiere masuri preventive faza de UP 33/2016 din 22.04.2016