C****** F******
InculpatÎn baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului C****** F******, din infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în infracţiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. şi art. 5 N.c.p.. În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a C. pen., art. 5 N.c.p., rap. la art. 396 alin. 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C****** F****** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Constată că infracţiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, săvârşită pe data de 19.05.2009, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent. pen. nr. 617/09.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin nerecurare în data de 21.06.2010, este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, săvârşită pe data de 23.08.2008, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent. pen. nr. 32/18.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 29.01.2010. În baza art. 85 alin. 1 C.p., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 32/18.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. În temeiul art. 36 alin. 1 rap. la disp. art. 33 alin. 1 lit. a C.p., şi la art. 34 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 32/18.01.2010 cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 617/09.06.2010 şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, săvârşită pe data de 04.06.2012, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 578/27.06.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1937/17.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 36 alin. 1 rap. la disp. art. 33 alin. 1 lit. a C.p., şi la art. 34 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 578/27.06.2013 cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând a plica pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză, precum şi infracţiunea săvârşită pe data de 04.06.2012, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 578/27.06.2013, au fost săvârşite în termenul de încercare stabilit prin s.p. nr. 32/18.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 29.01.2010, precum şi în termenul de încercare stabilit prin s.p. nr. 617/09.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin nerecurare în data de 21.06.2010. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 617/09.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi dispune executarea în întregime a pedepsei rezultante, de 1 an închisoare (stabilită ca urmare a contopirii pedepselor aplicate prin s.p. nr. 32/18.01.2010şi nr. 617/09.06.2010), la care se adaugă, prin cumul aritmetic, pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare (stabilită în urma contopirii pedepsei aplicate prin prezenta, cu pedeapsa de 1 an aplicată prin s.p. nr. 578/27.06.2013), urmând ca, în final, inculpatul să execute, în regim de detenţie, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi b C.p., pe durata executării pedepsei. În baza art. 36 alin. 3 C.p., deduce din pedeapsa aplicată perioada executată, de la data de 23.10.2013, la data de 17.02.2015 – data eliberării sale condiţionate. În temeiul art. 272 C.p.p. dispune decontarea din fondurile Ministerului de Justiţie a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, respectiv pentru avocat Gogoaşă Adrian - în cuantum de 520 lei. În temeiul art. 398 C.p.p. rap. la art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.11.2016.
Hotarare 661/2016 din 02.11.2016Amână pronuntarea la data de 02.11.2016. Pronuntată în şedinţă publică, azi 19.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2016Amână pronuntarea la data de 19.10.2016. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 05.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2016In baza art. 395 al. 1 din C.p.p. repune cauza pe rol pentru a se pune în discutie schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, în sensul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie. Stabileste termen la 05.10.2016 C2 fond, pentru când se citează părtile şi se asigură asistenta juridică obligatorie pentru inc.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016Amână pronunţarea la data de 14.09.2016. Pronuntată în şedinţă publică azi, 07.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2016