B**** A***** V*******
InculpatI** I**
Parte civilăCondamnă inculpatul Bădiu Adrian Valentin, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 litera c C.p., în condiţiile art. 396 alin. 10 c.p.p. În baza art. 55 lit. a C.p., interzice inculpatului pe o perioadă de 1 an exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p., respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului Bădiu Adrian Valentin pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul Bădiu Adrian Valentin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Comunei Oarja sau Consiliului Local Oarja. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În baza art. 25 şi 397 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă I** I** . În baza art. 274 alin 1 C.p.p. obligă inculpatul să achite către stat suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2017.
Hotarare 994/2017 din 19.05.2017Se vor efectua verificări cu privire la adresa de domiciliu a părţii civile în sistemul DEPABD. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.05.2017, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4, pentru când se va relua procedura de citare cu partea civilă atât la adresa de domiciliu cât şi la adresa la care locuieşte fără forme legale, prin agent procedural. În baza art. 353 alin. 2 C.p.p., inculpatul dobândeşte termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 05.05.2017În temeiul art. 395 C.p.p. repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 05.05.2017. Se citează inculpatul la adresa de domiciliu şi persoana vătămată la adresa de domiciliu şi adresa la care locuieşte fără forme legale. Termenul se aduce la cunoştinţa apărătorului din oficiu al inculpatului. Pronunţată în sedinţă publică, astăzi 18.04.2017.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017În temeiul art. 391 al.2 C.p.p. amana pronuntarea in cauza până la data de 28.04.2017. Cu drept de a formula apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publica de la 14.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2017În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. ramane in pronunţare în cauză până la data de 14.04.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2017În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare în cauză până la data de 07.04.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2017În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare în cauză până la data de 03.04.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2017Amână judecata cauzei şi a acordă termen la data de 31.03.2017, Complet C8 prima instanţa, ora 08:30, sala nr. 4, pentru când se va relua procedura de citare şi se va cita partea civilă şi la adresa unde locuieşte fără forme legale, respectiv, în Piteşti, str. Ştrand, nr. 56, jud. Argeş. În baza art. 353 alin. 2 C.p.p. inculpatul dobândeşte termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 10.02.2017