A******** D* P********** N***** P*** P********* D*** M*****
ReclamantE***** D****** p*** C*** D* A******** S****** I****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă. Admite acţiunea formulată de reclamanta Asocia?ia de Proprietari nr. 851 în contradictoriu cu pârâta Enache Dumitra având ca obiect „pretenţii”. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.585,57 lei reprezentând contravaloare cheltuieli întreţinere aferente perioadei octombrie 2011 – iunie 2016, şi a sumei de 12.156,36 lei cu titlu de penalităţi calculate pentru perioada iunie 2005 – august 2016, calculate la debitul aferent perioadei martie 2005 – august 2016. Numai cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţarea hotărârii s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.11.2017.
Hotarare 7547/2017 din 27.11.2017Pronunţare pe excepţia unită cu fondul şi pe fondul cauzei la 27.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2017Amâna cauza la data de 09.11.2017. Repartizat ciclic la CC24.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017Fixeaza termen de judecata la data de 20.09.2017 pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri
Incheiere de sedinta din 07.06.2017pentru complinire lipsuri.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar, amâna cauza la data de 05.04.2017
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Pentru completarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016