P****** M H****** S**
ReclamantB*** E*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta SC P****** M H****** S**, cu sediul în Arad, în contradictoriu cu pârâta B*** E*****, pentru pretenţii, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.178,56 lei reprezentând contravaloare servicii, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 1.084,20 lei, calculate până la data de 09.11.2016, precum şi penalităţi de întârziere în continuare - egale cu penalităţile datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, calculate începând din prima zi după data scadenţei, până la data achitării integrale a debitului, în procentul penalităţilor datorate pentru creanţele bugetare, fără ca totalul lor să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 ianuarie 2017.
Hotararecameraconsiliu240/2017 din 11.01.2017