N****** T***** C******
InculpatP****** G****** F******
Parte civilăA***** I****
Parte civilăN****** G*******
InculpatÎndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în Sentinţa penală nr. 33 din data de 22 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. 1728/206/2016 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în sensul că din eroare s-a menţionat în minută „în baza art.72 al.1 din codul penal deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 17 iulie 2016 la z”, corect fiind „în baza art.72 al.1 din codul penal deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de13 iulie 2016 la zi”. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.03.2017Condamnă pe inculpatul N****** T***** C******, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 din codul penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 cod penal art.349 al.2 cod procedură penală, art.396 al.10 cod procedură penală. În baza art. 67 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă pe inculpatul N****** T***** C****** pentru săvârşirea infracţiunii de „tulburarea a ordinii şi liniştii publice” prev. de art.371 Cod Penal cu aplic. art.394 al.2 Cod procedură penală şi art.396 al.10 cod procedură penală, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 67 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.38 alin.2 cod penal constată că infracţiuni le au fost în concurs formal. În baza art.39 alin.1 lit.b din codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni, la care se adaugă sfertul de 1/3 din pedeapsa de 1 lună (a doua pentru lovire), rezultând pedeapsa de 1 an şi 7 luni. Aplică inculpatului pedeapsa complimentară rezultantă a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani a drepturilor prev.de art.66 al.1 lit.a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice ori în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a interzicerii exercitării, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.399 alin.1 cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul N****** T***** C******. În baza art.72 al.1 din codul penal, deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 17 iulie 2016 la zi. Ia act că părţile vătămate Purşega Florian Ghiocel şi A***** I**** nu se constituie părţi civile. În baza art.257 alin 1 şi 4 din codul penal cu aplicarea art.349 alin.2 cod procedură penală şi art.396 alin.10 cod procedură penală condamnă pe inculpatul N****** G******* la pedeapsa de 3 luni închisoare, privind partea vătămată Purşega Florian Ghiocel. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului N****** G******* pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani. În baza art.257 alin 1 şi 4 din codul penal cu aplicarea art.349 alin.2 cod procedură penală şi art.396 alin.10 cod procedură penală condamnă pe inculpatul N****** G******* la pedeapsa de 3 luni închisoare, privind partea vătămată A***** I****. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului N****** G******* pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani. În baza art.38 alin.2 şi 39 alin.2 lit.b cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare plus 1/3 din 3 luni, respectiv 1 lun ă, în final va executa pedeapsa de 4 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complimentară rezultantă a interzicerii exercitării pe o durată de 2 ani a drepturilor prev.de art.66 al.1 lit.a şi b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice ori în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a interzicerii exercitării, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 pt.2, lit.b C. pen. pe durata termenului de supraveghere instanţa impune condamnatului execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.1 C. pen. Obligă inculpatul N****** G******* ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Vatra Moldoviţei sau Primăriei Breaza, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului N****** G******* cu privire la dispoziţiile art. 96.C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului N****** G******* că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin.1 Cod de Procedură Penală obligă pe inculpatul N****** T***** C****** la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 274 alin.1 Cod de Procedură Penală obligă pe inculpatul N****** G******* la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 22 februarie 2017.
Hotarare 33/2017 din 22.02.2017Amână pronunţarea la data de 22 februarie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2017la 15.02.2017 pentru a se emite adresă părţilor vătămate.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017la 1.02.2017 pentru lipsa dosarului.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017la 18.01.2017 pentru lipsă de procedură.
Incheiere de sedinta din 21.12.2016