Dosar 1743/86/2016 din 07.07.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1743/86/2016
Data dosar:
07.07.2016
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.04.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta S.C. Termica S.A. Suceava, prin lichidator judiciar consorţiul MGA Insolvensy SPRL şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL,în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 33 Suceava, astfel cum a fost restrânsă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 550.431,43 lei reprezentând contravaloare facturi aferente perioadei iulie 2014 – ianuarie 2016, din care: suma de 431.310,47 lei reprezentând preţ energie termică iar suma de 119.120,96 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.04.2017.

    Hotarare 1412/2017 din 06.04.2017
  • Sedinta din data de 30.03.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 6 aprilie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 martie 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2017
  • Sedinta din data de 16.03.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 30 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 martie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2017
  • Sedinta din data de 16.02.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul precizărilor reclamantei, Având în vedere şi faptul că reprezentantul reclamantei nu se opune la amânarea cauzei în sensul solicitat,amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2017
  • Sedinta din data de 08.12.2016 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul precizărilor reclamantei şi a înscrisurilor aferente,amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2016
  • Sedinta din data de 20.10.2016 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Pune în vedere părţilor, prin reprezentanţi, să precizeze dacă s-a mai achitat din debit şi să facă precizări în scris în acest sens. Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, prin prezenţa reprezentanţilor la acest termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 octombrie 2016.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD