T***** G****** T********
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 Cod procedură penală, rap. la art.59 Cod penal din 1969, rap. la art. 15 alin 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Torcos Gabriel Teodorian, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 32/2012 emis de Judecătoria Lipova, în temeiul sentinţei penale nr. 28/2012 atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal din 1969. În temeiul art. 272 alin. 2 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 130 de lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.07.2016.
Hotarare 2009/2016 din 20.07.2016