F******** M******
PetentF******** M****** - p*** a****** l* s***** i********
PetentRespinge cererea având ca obiect punerea în executare a sancţiunii pecuniare în sumă de 500 euro aplicată numitei F******** M****** de către autorităţile din Republica Slovenia pentru comiterea pe teritoriul acestui stat la data de 4 august 2015 a unei contravenţii privind trecerea frontierei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 16 mai 2016.
19/2016 din 16.05.2016Faţă de lipsa de procedură cu intimata, se va amâna cauza şi se va dispune citarea acesteia la adresa indicată, prin intermediul agentului procedural, dar şi prin afişare la sediul instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016Pentru a se emite adresă către numita F******** M****** prin care i se va solicita să facă dovada plăţii sumei de 500 euro, reprezentând sancţiunea aplicată de autorităţile judiciare din Slovenia cu privire la care s-a efectuat cererea de punere în executare, precum şi pentru a se verifica dacă intimata nu este reţinută sau arestată în una din unităţile ANP sau CRAP, va amâna cauza şi
Incheiere de sedinta din 16.03.2016