S********* I********** J****** I****
ReclamantS********* I********** J****** I****
ReclamantH***** I****
ReclamantB******* R*****
ReclamantM***** D******
ReclamantRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor CONSILIUL LOCAL BERCENI, PRIMARUL COMUNEI BERCENI şi COMUNA BERCENI. Admite în parte cererea. Obligă pârâta SCOALA GIMNAZIALA NR.1 BERCENI la plata către membrii de sindicat reprezentaţi în cauză a daunelor interese reprezentând dobânda legală calculată de la data de 14.04.2014 până la data plăţii effective, prin raportare la drepturile băneşti recunoscute acestora prin sentinţa civilă nr. 4526/14.04.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în cauza cu nr. Unic 5458/3/2013. Obligă pârâţii CONSILIUL LOCAL BERCENI, PRIMARUL COMUNEI BERCENI şi COMUNA BERCENI, prin primar, să asigure finanţarea pentru plata sumelor prevăzute de prezenta hotărâre. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 29.06.2016 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6733/2016 din 29.06.2016Amână pronunţarea pentru data de 29.06.2016. Pronunţată azi 21.06.2016 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2016Amână pronunţarea pentru data de 21.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2016