L**** C*****
InculpatL*** M*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. 5, rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen., achită pe inculpatul L**** C*****, trimis în judecată în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen., art. 864 din vechiul C.pen. şi art. 16 din Legea nr. 187/2012. Constată că persoana vătămată L*** M******* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare, în sumă de 800 lei, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale, rămâne în sarcina statului. Cu apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei de faţă. În cazul declarării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2019.
Hotarare 113/2019 din 01.04.2019Amână pronunţarea pentru data de 01.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de avocat Sebestyen Adrian, apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 18.03.2019. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.02.2019
Incheiere de sedinta din 25.02.2019Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, pentru ca a da posibilitatea persoanei vătămate să transmită la dosarul cauzei declaraţie autentificată, astfel că fixează termen la data de 25.02.2019, fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.01.2019.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 28.01.2019, fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.01.2019
Incheiere de sedinta din 14.01.2019Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de av. Sebestyen Adrian - reprezentantul inculpatului şi fixează termen la data de 14.01.2019, termen pentru care va fi contactată telefonic persoana vătămată, la numărul de telefon indicat de către aceasta în corespondenţa transmisă instanţei, aflată la fila 125 din dosar, pentru ca aceasta să comunice situaţia cu privire la reşedinţa ei şi, eventual, alte date necesare judecării cauzei. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.12.2018
Incheiere de sedinta din 18.12.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 18.12.2018, ora 13:00, termen pentru care va fi citat martorul Boha Nicolae, cu mandat de aducere şi va fi contactată telefonic persoana vătămată, la numărul de telefon indicat de către aceasta în corespondenţa transmisă instanţei, aflată la fila 125 din dosar, pentru ca aceasta să comunice situaţia cu privire la reşedinţa ei şi, eventual, alte date necesare judecării cauzei, Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.12.2018
Incheiere de sedinta din 04.12.2018Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul inculpatului şi fixează termen la data de 04.12.2018, pentru când va fi citat în calitate de martor, numitul Boha Nicolae. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.11.2018
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 13.11.2018, termen până la care reprezentanta parchetului va efectua demersuri cu privire la identificarea numitului ,,Boha”, persoană cu privire la care persoana vătămată susţine că l-a însoţit pe inculpat şi a fost prezentă la locul incidentului dintre părţi. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.10.2018
Incheiere de sedinta din 24.10.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 24.10.2018, ora 12:00, termen la care se va contacta telefonic persoana vătămată, la numărul de telefon indicat de către persoana vătămată în înscrisul înaintat instanţei, aflat la fila 125 din dosar. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.10.2018
Incheiere de sedinta din 23.10.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 23.10.2018, termen până la care vor fi contactate autorităţile judiciare din Spania pentru realizarea videoconferinţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.10.2018
Incheiere de sedinta din 05.10.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 05.10.2018, ora 10,00, pentru când va fi realizată videoconferinţa. Dispune contactarea telefonică a d.nei traducător Kandut Delia pentru a i se solicita sprijinul în vederea realizării videoconferinţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.09.2018
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 04.09.2018, fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Dispune înaintarea cererii de asistenţă judiciară, tradusă, către autorităţile judiciare din Spania pentru a comunica dacă există posibilitatea audierii persoanei vătămate; Pronunţată în şedinţa publică azi, 26.06.2018
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 26.06.2018, fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Desemnează în vederea traducerii cererii de asistenţă judiciară către autorităţile judiciare din Spania, din limba română în limba spaniolă, pe d-na traducător Kandut Delia. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.05.2018
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 22.05.2018, fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Desemnează în vederea traducerii răspunsului primit de la autorităţile judiciare din Spania, din limba spaniolă în limba română, pe d-na traducător Kandut Delia. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08.05.2018
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 08.05.2018, termen până la care urmează a fi comunicate relaţiile solicitate autorităţilor judiciare din Spania. Fără citarea părţilor, acestea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 03.04.2018
Incheiere de sedinta din 03.04.2018Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 03.04.2018, termen până la care urmează a fi comunicate şi relaţiile solicitate autorităţilor judiciare din Spania. Va fi emisă o adresă către apărătorul inculpatului pentru a lua măsuri de prezentare în instanţă, a martorei Crişan Cătălina în vederea audierii ei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.03.2018
Incheiere de sedinta din 13.03.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 13.03.2018, termen până la care se va repeta adresa către autorităţile judiciare din Spania, după efectuarea de verificări cu privire la sediul autorităţilor judiciare din Spania. Fără citarea părţilor, inculpatul şi persoana vătămată având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.02.2018.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 06.02.2018, termen până la care urmează a fi comunicat şi răspunsul solicitat autorităţilor judiciare din Spania. Fără citarea părţilor, inculpatul şi persoana vătămată având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 09.01.2018.
Incheiere de sedinta din 09.01.2018Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 09.01.2018, termen până la care urmează a fi comunicat şi răspunsul solicitat autorităţilor judiciare din Spania. Fără citarea părţilor, inculpatul şi persoana vătămată având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.12.2017.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 05.12.2017, pentru când se va emite o adresă către instanţa de reşedinţă a persoanei vătămate, respectiv JUZGADO DE PRIMERA INSTANCIA LANZAROTE, pentru a comunica adresa de reşedinţă din Spania a persoanei vătămate, respectiv Avenida La Canada, nr. 40 Tinajo, Provincia Las Palmas, Spania, în vederea audierii persoanei vătămate L*** M******* prin video-conferinţă. Desemnează în vederea traducerii adresei, din limba română în limba spaniolă, pe d-na traducător Kandut Delia. Fără citarea părţilor, inculpatul şi persoana vătămată având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31.10.2017.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 31.10.2017, pentru când învederează reprezentantului inculpatului să facă demersuri pentru a indica adresa de reşedinţă a persoanei vătămate din străinătate. Fără citarea părţilor, inculpatul şi persoana vătămată având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017Se va fixa termen de judecată după efectuarea traducerii răspunsului primit de la autorităţile judiciare din Spania.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 05.09.2017 pentru când va fi citată martora Crişan Cătălina.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Încuviinţează cererea formulată de apărătorul inculpatului privind audierea persoanei vătămate prin comisie rogatorie. În acest sens, va fi emisă o adresă către instanţa de reşedinţă a acesteia, respectiv JUZGADO DE PRIMERA INSTANCIA LANZAROTE, pentru a ne comunica dacă există posibilitatea audierii persoanei vătămate prin videoconferinţă iar în caz afirmativ să ne comunice datele tehnice pentru realizarea acesteia. Desemnează în vederea traducerii adresei, din limba română în limba spaniolă, pe d.na traducător Kandut Delia. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 13.06.2017 pentru când, va fi citată martora Crişan Cătălina. Prorogă discuţia cu privire la cererea formulată de reprezentanta parchetului, privind efectuarea testului poligraf. Pronunţată în şedinţa publică azi, 09.05.2017.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 09.05.2017 pentru când, se va cita martora Crişan Cătălina şi se va cita telefonic persoana vătămată, inculpatul primind termen în cunoştinţă potrivit art. 353 al. (2) şi (7) C.pr.pen. Prorogă discuţia cu privire la audierea în calitate de martor a numitei Lazu Estera, după administrarea probelor din dosar.
Incheiere de sedinta din 04.04.2017Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 04.04.2017 pentru când, se vor cita părţile şi martorul David Mihai cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 07.03.2017 pentru când, se vor cita părţile şi martorul David Mihai cu mandat de aducere. Se vor face verificări în baza de date DEPABD cu privire la adresa persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 07.02.2017Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 07.02.2017 pentru când: - vor fi citaţi inculpatul şi persoana vătămată; - încuviinţează cererea formulată de reprezentanta parchetului privind audierea martorului David Mihai, propus prin actul de sesizare a instanţei astfel că dispune citarea acestuia, - se va emite o adresă către d.l avocat Sebestyen Adrian prin care i se va pune în vedere ca în situaţia în care nu se va putea prezenta la următorul termen de judecată să îşi asigure substituirea. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.12.2016.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 06.12.2016 pentru când: - vor fi citaţi inculpatul cu citaţie şi mandat de aducere, şi persoana vătămată; - încuviinţează cererea formulată de reprezentanta parchetului privind emiterea unei adrese către Tribunalul Hunedoara, pentru a ne comunica o copie a sentinţei penale nr.115/2011, cu menţiunea modalităţii rămânerii ei definitive precum şi cu menţiuni privind executarea pedepsei aplicată inculpatului L**** C*****. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.11.2016.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 01.11.2016 pentru când vor fi citaţi inculpatul şi persoana vătămată. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.09.2016.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 27.09.2016 pentru când inculpatul se va prezenta în instanţă şi pentru când va fi citată persoana vătămată. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.06.2016.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, astfel că fixează termen la data de 21.06.2016 pentru când inculpatul se va prezenta în instanţă şi pentru când va fi citată persoana vătămată. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31.05.2016.
Incheiere de sedinta din 31.05.2016