B***** E***** G****
InculpatH***** A******** C******
InculpatC***** C******* M*****
InculpatP******** D* P* L**** J********** B*****
PetentC***** N*******
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 348 C. proc.pen. raportat la art. 207 C.proc.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii B G E H A C şi C C Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Bulacu Eduard-Geani până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului H A C până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului C C M până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile Respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorilor din oficiu, în cuantum de 330 lei fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 5.01.2016, ora 10,20.
Incheiere finala dezinvestire din 05.01.2016