I** G***** A*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3703/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul I** G***** A*****, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art.336 alin.1C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I** G***** A*****. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16.01.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara47/2017 din 16.01.2017Amână pronunţarea la data de 16.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017