D*** E**** B*******
ReclamantB***** M****
PârâtB***** G*******
PârâtR*** B***** L*****
PârâtV***** A*** C*******
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul B***** M****, ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de reclamanta Dicu Elena – Brânduşa în contradictoriu cu pârâţii B***** M****, B***** G*******, Radu Bianca – Lucica şi Vasile Aida – Cristina. Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1590 din 25.10.2006 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Aurelian Popa Rădulescu şi Delia Constantin. Obligă pe pârâţii B***** M**** şi B***** G*******, în solidar, să achite reclamantei suma de 2932,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtelor Radu Bianca – Lucica şi Vasile Aida – Cristina de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Obligă pe pârâţii B***** M**** şi B***** G*******, în solidar, să achite către stat suma de 1692,01 lei cu titlu de contravaloare a ajutorului public judiciar de care a beneficiat reclamanta prin încheierea din data de 29.02.2016. Cu apel care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.12.2016.
Hotarare 9041/2016 din 23.12.2016Amână pronunţarea la data de 23.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.12.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2016Amână pronunţarea la data de 19.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2016Încuviinţează pentru reclamantă administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâţilor şi a probei cu martorii Florea Luminiţa şi Popescu Cristiana. Încuviinţează pentru pârâtul B***** M**** proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba cu interogatoriul celorlalţi pârâţi. Constată că pârâtul B***** M**** este decăzut din dreptul de a solicita administrarea probei testimoniale. Încuviinţează pentru pârâta B***** G******* proba cu înscrisuri. Constată că pârâtele R*** B***** L***** şi V***** A*** C******* sunt decăzute din dreptul de a propune probe. Prorogă pronunţarea asupra utilităţii audierii martorilor Florea Aurel şi Olteanu Angelica, indicaţi de reclamantă, după administrarea celorlalte probe. Dispune citarea reclamantei şi a pârâtului B***** M**** cu menţiunea de a aduce interogatoriile la termenul de judecată, sub sancţiunea decăderii, şi cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării art. 358 C. proc. civ. Dispune citarea pârâţilor B***** G*******, R*** B***** L***** şi V***** A*** C******* cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării art. 358 C. proc. civ. Dispune citarea martorilor Florea Luminiţa şi Popescu Cristiana. Acordă termen la data de 12.12.2016, Complet C-12 civil, Sala P01, ora 12:00. Calea de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2016.
Incheiere de sedinta din 31.10.2016Respinge cererea de suspendare a judecăţii, formulată de pârâtul B***** M****, ca neîntemeiată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul B***** M****, ca neîntemeiată. Uneşte excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul B***** M****, cu fondul cauzei. Acordă termen de judecată la data de 31.10.2016, Complet C12-civil, Sala P01, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile. Calea de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.09.2016.
Incheiere de sedinta din 19.09.2016Pentru introducerea în cauză a celorlalte semnatare ale contractului.
Incheiere de sedinta din 06.06.2016Acordă termen de judecată la data de 06.06.2016. Dispune citarea părţilor.
Se va comunica întâmpinarea către reclamantă. Dată stabilită pentru verificarea dosarului la 27.04.2016, fără prezenţa părţilor.
Se vor comunica pârâţilor cererea de chemare în judecată, înscrisurile anexate acesteia şi cererea precizatoare depusă la data de 01.03.2016. Dată stabilită pentru verificarea dosarului la 06.04.2016, fără prezenţa părţilor.
Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta Dicu Elena Brânduşa. Reduce taxa judiciară de timbru datorată de reclamantă de la suma de 3384,03 lei la suma de 1692,015 lei. Eşalonează plata taxei judiciare de timbru în 6 rate lunare a câte 282,0025 lei, prima rată fiind scadentă la 01.04.2016. Pune în vedere reclamantei să achite ratele din taxa judiciară de timbru la termenele şi în cuantumul stabilit de instanţă şi să depună la dosarul cauzei dovada achitării ratelor, în original, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.02.2016.
Incheiere de sedinta din 29.02.2016Pentru a se achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3384,03 lei şi a se indica adresa la care trebuie comunicate actele de procedură pârâtului B***** M****. Dată stabilită pentru verificarea dosarului la 02.03.2016, fără prezenţa părţilor.