N******** I**
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** P***** P****** C********
IntimatRespinge plângerea, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică din 22.11.2016. PREŞEDINTE
Hotarare 2223/2016 din 22.11.2016Dispune emiterea unei noi adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş pentru a comunica istoricul contravenţional al petentului, în caz contrar se va aplica amendă judiciară, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 22.11.2016, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016Admite cererile de probatoriu formulate de petent şi intimat. În conformitate cu dispoziţiile art. 255 Cod procedură civilă Încuviinţează părţilor proba cu înscrisuri, ce au fost deja depuse la dosar şi care au fost comunicate în procedura prealabilă şi constată că proba cu înscrisuri este deja administrată de părţi. În conformitate cu dispoziţiile art. 22 Cod procedură civilă Apreciază necesar a se solicita istoricul contravenţional al petentului, sens în care se va emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş . În temeiul art.238 Cod proc.civilă va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei 3 luni. Pentru depunerea istoricului contravenţional al petentului, se acordă un nou termen. Amână judecarea cauzei la 18 Octombrie 2016 C2 Sala 2ora 8,30, termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art. 229 Cod procedură Civilă. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016